Cât de puternici pot fi dușmanii pe care și i-a făcut Traian Berbeceanu în războiul împotriva crimei organizate?
Pentru a obține rezultatele BCCOA Alba Iulia, într-un domeniu atât de păcătos ca cel al crimei organizate împotriva căruia Traian Berbeceanu și Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate Alba Iulia luptau, trebuie să te simți în acest mediu ca peștele în apă.
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Europa privită din viitor
Hrana vie
Vezi și
Mediul acesta criminogen nu este unul așa-zis clasic, al unor defavorizați ai sorții, care, neavând nicio șansă se apucă de furat sau tâlhărit, pentru ca peste două zile în care cheltuiesc tot ce-au luat sunt prinși și condamnați la ani grei de pușcărie. Traian Berbeceanu și BCCOA Alba Iulia au adus, în colaborare cu DNA, DIICOT, SRI, DGIPI în fața justiției nume grele ale unor oameni de afaceri, înalți funcționari ai statului din sistemul de finanțe, politicieni, un comandant de județ al SRI, un ofițer al SIE, colegi polițiști cu grade înalte, avocați, judecători, notari, într-un demers într-adevăr fără precedent pentru Românuia.
Mai mult, acțiunile coordonate de Berbeceanu au reușit recuperarea a sume de zeci de milioane de euro pentru bugetul de stat.
Astfel, Traian Berbeceanu trebuia să aibă întâlniri, discuții, negocieri cu foarte mulți dintre acești oameni, tocmai pentru a afla, pentru a fi informat, pentru a putea acționa și obține rezultate excepționale. Din 2007 până în prezent brigada coordonată de comisarul-șef Berbeceanu a fost mereu prima pe țară. Astfel, și-a creat dușmani puternici, influenți și determinați să-l oprească, să-l pună cu botul pe labe și să-l scoată definitiv din sistem, într-un mod rușinos, mai ales pentru șeful unei structuri de elită a poliției române, cu foștii subordonați punându-i cătușele, adus cu alai polițienesc în Alba Iulia, în fața opiniei publice, la fel ca cei pe care până până mai ieri erau săltați de Berbeceanu.
Nu doresc să minimalizez munca și eforturile DIICOT Alba Iulia, ale SRI Alba și Hunedoara, ale Inspectoratelor de Poliție Alba și Huneodara, dar pofta presei pentru sânge de polițist corupt ne-ar putea face pe toți să ignorăm reușitele BCCOA Alba Iulia și ale lui Traian Berbeceanu.
Tocmai de aceea, până când există prezumția de nevinovăție, am dorit să nuanțez, în măsura posibilităților, evenimentul de azi-dimineață.
UPDATE: Iată ce a declarat Traian Berbeceanu la perchezițiile efectuate la casa sa părintească din Șoimuș:
“Sunt un poliţist cinstit, care şi-a făcut datoria. Asistaţi la cea mai mare mârşăvie şi nemernicie pe care am păţit-o eu în 20 de ani de când lucrez în poliţie. Aveţi încredere că o să fie bine şi o să iasă adevărul la iveală. Nu pot să comentez acum legat de cine ar putea sta în spatele acestui demers, ci la momentul potrivit.
Persoane pe care de-a lungul timpului le-am cercetat în stare de arest pentru infracţiuni deosebit de grave, persoane care au societăţi comerciale, care au dosare penale şi sunt forţate să depună denunţuri calomnioase împotriva mea şi a ofiţerilor mei şi, bineînţeles sprijinite de structuri ale statului care lucrează împotriva noastră, din păcate.
Este posibil să fie şi implicaţii politice, dar refuz să discut pe tema asta la momentul ăsta. O să aflaţi în curând foarte multe detalii.
Nu ştiu dacă o să reuşesc să lămuresc cum stau lucrurile, de fapt, la audieri, dar am totală încredere că o să le lămuresc în instanţă şi că cei care au făcut mârşăviile astea or să plătească cu vârf şi îndesat. Poliţiştii din cadrul BCCO Alba dar şi cei din Serviciile Hunedoara şi Sibiu sunt extrem de cinstiţi, morali şi nu au încălcat niciodată legea”.
Persoane pe care de-a lungul timpului le-am cercetat în stare de arest pentru infracţiuni deosebit de grave, persoane care au societăţi comerciale, care au dosare penale şi sunt forţate să depună denunţuri calomnioase împotriva mea şi a ofiţerilor mei şi, bineînţeles sprijinite de structuri ale statului care lucrează împotriva noastră, din păcate.
Este posibil să fie şi implicaţii politice, dar refuz să discut pe tema asta la momentul ăsta. O să aflaţi în curând foarte multe detalii.
Nu ştiu dacă o să reuşesc să lămuresc cum stau lucrurile, de fapt, la audieri, dar am totală încredere că o să le lămuresc în instanţă şi că cei care au făcut mârşăviile astea or să plătească cu vârf şi îndesat. Poliţiştii din cadrul BCCO Alba dar şi cei din Serviciile Hunedoara şi Sibiu sunt extrem de cinstiţi, morali şi nu au încălcat niciodată legea”.
Lista „Comisarului Cattani”: cine sunt „băieţii răi” care au depus mărturie împotriva lui Traian Berbeceanu
Traian Berbeceanu a fost audiat de magistraţi, după ce a declarat recurs faţă de măsura arestării preventive dispusă, la cererea DIICOT, de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia. Apărătorii "Comisarului Cattani" au dezvăluit cine sunt cei care au depus mărturie împotriva acestuia. UPDATE: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a respins recursurile declarate de Traian Berbeceanu, Anişoara Biriescu şi Titus Biriescu şi a menţinut măsura arestării celor trei, pentru 29 de zile, dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia, la solicitarea DIICOT. Apărarea lui Traian Berbeceanu a precizat că mulţi dintre cei 21 de martori ai acuzării sunt fie foşti interlopi din Deva şi Hunedoara, care îi purtau duşmănie poliţistului de la Crimă Organizată Alba, fie oameni de afaceri care au comis ilegalităţi şi sunt judecaţi pentru infracţiuni economice grave. Pe lista neagră a „Comisarului Cattani” se află foşti inculpaţi în dosarele aurului dacic, pentru trafic de obiecte de patrimoniu furate din siturile arheologice. De asemenea, au mai fost menţionaţi de avocaţii apărării Ovidiu Ioiescu “Pera” (condamnat în dosarul "Spumă şi Bibanu"), Dan Balint, Călin Udrea, Dorin Şionei, Dorin Cupeţiu (judecaţi în dosarul mafiei fierului, cu prejudiciu de aproape două milioane de euro), Gheorghe Bota, Alin Simota, Lăcătuş Valer, Cristian Litera (judecaţi într-un dosar de şantaj, cămătărie şi infracţiuni economice). Pera, acuzat că "l-a lucrat" pe Berbeceanu Ovidiu Ioiescu zis „Pera” (foto, jos) a fost condamnat în dosarul „Spumă şi Bibanu”, al mafiei anilor 2000 din Deva. Ovidiu Ioiescu a primit cinci ani de închisoare în acest dosar. Potrivit rechizitoriului o grupare condusă de Ovidiu Petre Ioiescu activa din 2003 şi includea 40-50 de persoane condamnate penal, care s-a impus în Deva prin "executarea" mai multor patroni care nu îi recunoşteau autoritatea. "Martorul Ioiescu Ovidiu Petru a arătat că imediat, a doua zi, după arestarea preventivă a lui Litera Cristian, l-a contactat pe Berbeceanu Traian pentru a-i comunica că şi el este victima unor infracţiuni comise de Litera şi doreşte să sesizeze faptele, dar Berbeceanu i-a spus că nu are timp şi să revină altă dată. Ulterior, în zilele imediat următoare, martorul l-a contacta din nou pe Berbeceanu Traian pentru a-i face sesizările, dar Berbeceanu i-a tăiat scurt solicitarea, susţinând că este ocupat şi-l va contacta el, lucru care nu s-a mai întâmplat. Berbeceanu Traian nu a informat nici procurorul de caz despre această solicitare, iar Ioiescu Ovidiu s-a prezentat singur la DIICOT, pentru a formula declaraţii" - sursa: referatul deciziei de arestare, Curtea de Apel Alba Iulia. Anchetatorii au stabilit că membrii acestei grupări au săvîrşit mai multe fapte specifice crimei organizate - reglări de conturi, taxe de protecţie, incendieri de autoturisme şi de bunuri, şantaj, proxenetism. Infracţiunile erau acoperite de poliţişti, inclusiv de şaful Poliţiei Deva de la acea vreme, Ioan David, condamnat în acest dosar. Berbeceanu l-a anchetat pe Ovidiu Ioiescu, însă cei doi au avut şi perioade în care au colaborat. Acum, Traian Berbeceanu l-a acuzat pe Pera că ar fi încercat să îi intimideze familia, însă fostul condamnat din dosarul „Spumă şi Bibanu” a negat acuzaţiile. Dan Balint, Călin Udrea, Dorin Şionei şi Dorin Cupeţiu au fost anchetaţi într-un dosar DIICOT, în care au fost acuzaţi că fac parte dintr-o grupare infracţională de 12 persoane, specializată în infracţiuni economice. Oamenii de afaceri judecaţi în acest dosar au deţinut firme care se ocupau cu tranzacţii de fier vechi şi produse laminate. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării ar fi obţinut beneficii financiare substanţiale din sustragerea societăţilor pe care le administrează de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, în special TVA. Societăţile intermediare controlate de membrii grupării facturau mărfurile achiziţionate din UE către firmele beneficiare fără calculul legal al TVA datorată bugetului de stat şi la aproximativ acelaşi preţ cu cel de achiziţie din import, realizând astfel o fraudă de tip "carusel". Prejudiciul produs a fost estimat la 1.800.000 de euro. Reţeaua a fost destructurată în luna octombrie a anului trecut. Şionei, Udrea şi Balint au recunoscut faptele şi au fost condamnaţi în primă instanţă la câte cinci ani de închisoare (primii doi) şi şase ani de închisoare (Balint). În acest dosar mai este judecat şi fostul comandat de poliţie din Hunedoara Adrian Filer. Simota i-a fost apropiat poliţistului Alin Simota (43 de ani) era considerat în anii trecuţi cel mai bogat om din Valea Jiului, cu o avere de peste 20 de milioane de euro, obţinută în afacerile profitabile cu statul în domeniul energiei şi al mineritului. Simota s-a implicat în fotbal din 1998, când a devenit finanţator al Jiul Petroşani, şi în politică, oficial din 2008, când a candidat la primărie, în Petroşani. Procurorii au menţionat că Simota şi Berbeceanu au fost prieteni, cei doi fiind şi foşti colegi de facultate. În vara acestui an, Alin Simota a fost trimis după gratii pentru infracţiuni de crimă organizată. Simota este acuzat de iniţiere şi constituire grup infracţional organizat, şantaj în formă continuată, lipsire de libertate, instigare la lipsire de libertate, instigare la vătămare corporală gravă, deţinere de muniţie fără drept. În acelaşi dosar au fost anchetaţi mai mulţi interlopi, printre care foştii bodyguarzi ai afaceristului, Cristian Litera şi Cătălin Penciuc, dar şi un poliţist, Zorin Avram. Dosarul scoate la iveală amănunte infiorătoare despre modul în care miliardarul, considerat în urmă cu şapte ani cel mai bogat om din judeţul Hunedoara, se folosea de reţeaua sa de teroare în afacerile sale. Gheorghe Bota, Valer Lăcătuş şi Cristian Litera au făcut parte din “brigada” fostului patron al Jiului Petroşani, care comitea acte de violenţă la ordinele lui. Cristian Litera este fiu al unui ofiţer politic înainte de 1989, care a condus în unitatea în care Alin Simota a efectuat stagiul militar, iar cei doi au început să colaboreze din 2004, când interlopul, eliberat din închisoare după o condamnare pentru tâlhărie, a fost angajat ca bodyguard al lui Simota. „Inculpatul Simota Alin l-a recrutat în folosul său pe inculpatul Litera Constantin Cristian, deoarece dorea să profite de pe urma acestuia, mai precis de renumele pe care şi l-a făcut în „lumea interlopă” din judeţul Hunedoara, unde era cunoscut ca autorul primului jaf armat, persoană din anturajul grupării infracţionale „Spumă şi Bibanul”, pentru a rezolva „în afara legii” cu ajutorul acestuia şi a persoanelor din „anturajul său interlop”, problemele, litigiile, divergenţele, pe care le avea cu diferite persoane, pentru a-şi spori în acest mod averea şi a se face temut şi respectat în Valea Jiului, cu atât mai mult cu cât acesta lucrase şi în trecut pentru el, şi dăduse dovezi de loialitate”, se arată în rechizitoriu dosarului “Simota”. Interlopul Cristian Litera a fost condamnat recent la 10 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de înşelăciune şi infracţiuni economice. Din luna mai, el se află în arrest preventive într-un alt dosar, de crimă organizată. "Martorul Litera Cristian confirmă relaţia apropiată dintre soţii Biriescu şi Berbeceanu Traian, precum şi că aceştia ştiau din 2011 despre existenţa cauzei la DIICOT de la Berbeceanu Traian, aspect pe care susnumiţii i l-au comunicat direct. Afirmaţiile martorului Litera Cristian din acest segment au fost confirmate şi de tatăl acestuia Litera Constantin, care ştie o situaţie concretă de la începutul anului 2012, când Litera Cristian a aflat de la Biriescu Anişoara că aceasta ştia că are un dosar la DIICOT. Martorul confirmă relaţiile dintre Berbeceanu cu Biriescu şi Berbeceanu cu Simota. Martorul ştie că soţii Biriescu au aflat despre existenţa dosarului de la DIICOT, interceptările convorbirilor telefonice şi tot ce se întâmplă în cauză de la Berbeceanu Traian, înainte de audierea lor la DIICOT, chiar de pe la începutul lui. Tot astfel, Biriescu Titus s-a exprimat la o petrecere, în septembrie 2013, „el va vorbi şi va sări în aer toată brigada”. Tot martorul a afirmat că Biriescu Titus a spus că îi este frică şi că „este groasă”, referindu-se la dosarul DIICOT Alba, dar că „Berbeceanu l-a asigurat că deţine informaţii despre procurorul Mureşan pe care îl va termina şi el Biriescu nu va păţi nimic”. - sursa: referatul deciziei de arestare, Curtea de Apel Alba Iulia. Cristian Litera a fost arestat pentru infracţiuni grave legate de şantajarea unor oameni de afaceri din judeţ şi constrângerea lor să plătească dobânzi şi datorii fictive grupării de cămătari conduse de acesta. Peste 400.000 de euro ar fi obţinut deveanul şi ceilalţi interlopi în urma acestor infracţiuni. În ciuda infracţiunilor comise în ultimii ani, potrivit procurorilor, Litera ar fi beneficiat însă, potrivit anchetatorilor, de protecţia lui Traian Berbeceanu, pentru care devenise informator. Traian Berbeceanu a fost arestat preventiv de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia, într-un dosar în care este pus sub învinuire pentru favorizarea infractorilor, sprijinirea unui grup infracţional, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals în declaraţii, într-un dosar în care sunt învinuiţi mai mulţi oameni de afaceri din judeţele Hunedoara şi Alba, dar şi viceprimarul Devei, Ovidiu Moş. Alături de Berbeceanu au mai fost arestaţi doi oameni de afaceri din judeţul Alba. Recursul declarat de inculpaţi este judecat miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. VIDEO: Discuţie din 2008, între Berbeceanu şi Pera. Atenţie, necenzurat. Mărgan îl acuză pe Berbeceanu de minciuni Considerat în trecut unul dintre liderii lumii interlope din Deva, Cornel Crâznic “Mărgan” a fost menţionat de Traian Berbeceanu în scrisoarea lăsată de acesta înainte de a fi arestat drept unul dintre duşmanii lui de temut. Potrivit scirsorii lui Berbeceanu, Mărgan şi Pera l-ar fi urmărit în cursul anului trecut cu scopul de a-l intimida. „De asemenea Crâznic si Ioiescu au afirmat ca este momentul ca “Berbeceanu să plătească” pentru tot răul care i l-au făcut, existând discuţii să încerce să mă provoace în locuri aglomerate, să mă determine să reacţionez negativ. În mai multe rânduri, aceştia se deplasau cu maşinile în zonele din oraş în care mă aflam singur sau cu soţia şi copilul, lăsand impresia că mă supraveghează”, scrie Berbeceanu, adăugând că din această cauză şi-a trimis copilul minor să locuiască la bunici, supravegheat în permanenţă. În replică la cele scrise de Traian Berbeceanu şi la depoziţia apărătorilor săi în care aceştia au precizat că s-ar fi aflat printre martorii acuzării, fostul urmărit internaţional, condamnat în trecut pentru infracţiuni cu violenţă, a declarat că şeful de la Crimă Organizată Alba a minţit, pentru a-şi pregăti apărare. „Eu niciodată nu am dat vreo declaraţie împotriva nimănui. Cu Berbeceanu m-am întâlnit o dată, întâmplător, într-un local în care eram cu fiul meu. Doar ne-am salutat. El probabil ştia că va fi arestat şi-a pregătit apărarea, vrând să dea impresia că este o victimă a lumii interlope şi folosindu-se şi de numele meu, chiar dacă eu în ultimii 10 ani, am petrecut doar câteva luni acasă”, a spus Mărgan, aflat în prezent în Spania. Traian Berbeceanu este învinuit că a sprijinit trei grupări infracţionale. Potrivit procurorilor, prima grupare căreia comisarul BCCO Alba i-ar fi oferit protecţie a fost înfiinţată în 2003 de soţii Biriescu. Aceştia se ocupau de comercializarea ilegală a produselor petroliere şi s-ar fi sustras de la plata impozitelor către bugetul de stat. Au administrat circa 20 de firme fantomă, angrenate în fraude tip carusel. A doua grupare aflată, susţin procurorii, sub protecţia şefului de la Crimă Organizată a fost înfiinţată de Alin Simota şi locotenentul său, Cristian Litera. Procurorii DIICOT susţin că interlopul Cristian Litera, fost bodyguard al patronului clubului Jiul Petroşani, a devenit în 2004 informator al lui Berbeceanu. Aceasta după ce fusese prins făcând trafic de droguri. De asemenea, baronii fierului vechi din Hunedoara, judecaţi pentru fraude economice de aproape două milioane de euro, au fost, susţin procurorii DIICOT, în relaţii de încredere cu Traian Berbeceanu. Acesta l-ar fi anunţat pe unul dintre ei că va fi ridicat de DIICOT. După ce Berbeceanu a fost pus sub învinuire, apropiaţii săi au dat publicităţii o scrisoare a acestuia, în care şeful de la Crimă Organizată îi prezenta pe cei care ar fi vrut îndepărtarea lui din fruntea structurii. Printre duşmanii lui Berbeceanu se numără, potrivit declaraţiilor acestora din scrisoare, procurori ai DIICOT, dar şi membrii cunoscuţi ai lumii interlope din judeţul Hunedoara.
Sursa : adev.ro/mvhy0u
Duşmanii lui Traian Berbeceanu. Cine sunt cei pe care şeful de la Crimă Organizată îi acuză că i-au vrut capul
Articol , Comentarii Cornel Crâsnic Mărgan şi Ovidiu Ioiescu Pera sunt acuzaţi de T. Berbeceanu că au luptat împotriva lui.
Traian Berbeceanu a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore în dosarul penal în care este acuzat de sprijinirea unor grupări infracţionale. Curtea de Apel decide dacă şeful de la Crimă Organizată va fi arestat preventiv. Între timp, Berbeceanu a dat numele celor care, spune el, s-au luptat împotriva lui. Pera, Mărgan, Litera şi procurorii DIICOT se află pe lista neagră a comisarului. Comisarul-şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată Alba, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore în dosarul penal în care este acuzat de sprijinirea unor grupări infracţionale. În cursul după-amiezii de joi, Berbeceanu şi alţi doi oameni de afaceri din Alba, Titus Biriescu şi Anişoara Biriescu, au fost înfăţişaţi instanţei Curţii de Apel Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă. E anchetat pentru favorizarea infractorilor, sprijinirea unui grup infracţional, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals în declaraţii, într-un dosar în care sunt învinuiţi mai mulţi oameni de afaceri din judeţele Hunedoara şi Alba, dar şi viceprimarul Devei, Ovidiu Moş. Traian Berbeceanu e acuzat că a favorizat interlopi şi oameni de afaceri care au făcut parte din grupări infracţionale. Printre aceştia se numără omul de afaceri Alin Simota şi locotenentul său Cristian Litera, ambii arestaţi în prezent pentru infracţiuni economice, cămătărie, şantaj, infracţiuni de violenţă. Protejatul lui Berbeceanu, susţin procurorii, a fost Cristian Litera, care era şi informator al comisarului şef, infiltrat printre interlopi. După ce Berbeceanu a fost pus sub învinuire, apropiaţii săi au dat publicităţii o scrisoare a acestuia, în care şeful de la Crimă Organizată îi prezenta pe cei care ar fi vrut îndepărtarea lui din fruntea structurii. Printre duşmanii lui Berbeceanu se numără, potrivit declaraţiilor acestuia din scrisoare, procurori ai DIICOT, dar şi membrii cunoscuţi ai lumii interlope din judeţul Hunedoara. FOTO FOTO: Pera, Mărgan şi Litera Procurorii, pe lista neagră a comisarului Ţinta lui Berbeceanu a fost, în primul rând procurorul şef Ioan Mureşan, de la DIICOT Alba şi a subordonaţilor săi direcţi, care începând cu luna august a anului trecut s-ar fi luptat pentru „mazilirea” sa „Procurorul şef Mureşan Ioan (foto, jos) a început o campanie puternică de denigrare a mea şi a colegilor care-i considera apropiaţi mie. În toate aceste acţiuni a fost mereu sprijinit şi consiliat de colegul său de birou, procurorul Cean Sergiu şi de subcomisarul Muntean Alin (...) Mureşan şi Muntean au continuat acţiunile denigratoare şi am aflat de la avocaţii din Deva, că de foarte multe ori îl scoteau pe Cupeţiu (n.r. judecat pentru infracţiuni de crimă organizată) din arest şi incercau să-l determine să declare mincinos că se află în legătură cu mine şi că i-am furnizat informaţii. Permanent spuneau că să nu-şi facă probleme, că “zilele mele sunt numărate” şi că Munteanu o să preia comanda Brigăzii”, scria Berbeceanu. Cristian Litera, fostul body-guard al lui Alin Simota, condamnat în primă instanţă la zece ani de închisoare pentru infracţiuni economice, şi judecat în stare de arest în dosarul Simota, de crimă organizată, a intrat de asemenea, pe lista neagră a comisarului şef. Potrivit scrisorii, Litera (foto, jos) ar fi fost presat de procurori să depună mărturie împotriva lui Berbeceanu, cu promisiunea reducerii la jumătate a pedepsei. Se simţea vânat de interlopi Pe lista neagră a comisarului Berbeceanu au intrat şi membrii ai lumii interlope din Deva, condamnaţi în trecut în dosare de crimă organizată. Ovidiu Ioiescu „Pera” şi Cornel Crâznic „Mărgan” s-au numărat printre ei. „Procurorii au început să audieze elemente infractoare din judeţul Hunedoara, persoane din lumea interlopă, violente şi deosebit de periculoase, (pe care de-a lungul anilor le-am cercetat, de cele mai multe ori în stare de arest preventiv pentru trafic de droguri, infracţiuni cu violenţă, trafic de persoane şi proxenetism, trafic cu minori, braconaj arheologic şi trafic cu obiecte de patrimoniu, infracţiuni la regimul armelor etc ), pentru a-I determina să declare mincinos împotriva mea. Au existat discuţii ca unii dintre aceştia să fie audiaţi, chiar cu identitate protejată. Pot să exemplific în acest sens pe numitii Crâznic Cornel, zis Mărgan (lider al lumii interlope, infractor deosebit de periculos şi violent, fost urmarit internaţional, având la activ multiple condamnări) şi pe Ovidiu Ioiescu, zis Pera, (cercetat de asemenea de mine în repetate rânduri pentru infracţiuni de mare violenţă, proxenetism, trafic de persoane etc, avand la activ multiple condamnări). Aceştia au revenit în Deva după audieri, afirmând în mediul infracţional că “Berbeceanu nu mai este şef la Alba, că acum sunt şefi Muntean şi Mureşan şi că aceştia din urmă “sunt porniţi să-l termine pe Berbeceanu”. De asemenea Crâznic si Ioiescu au afirmat ca este momentul ca “Berbeceanu să plătească” pentru tot răul care i l-au făcut, existând discuţii să încerce să mă provoace în locuri aglomerate, să mă determine să reacţionez negativ. În mai multe rânduri, aceştia se deplasau cu maşinile în zonele din oraş în care mă aflam singur sau cu soţia şi copilul, lăsand impresia că mă supraveghează”, scrie Berbeceanu, adăugând că din această cauză şi-a trimis copilul minor să locuiască la bunici, supravegheat în permanenţă. Mărgan îl acuză pe Berbeceanu de minciuni Considerat în trecut unul dintre liderii lumii interlope din Deva, Cornel Crâznic “Mărgan” a fost menţionat de Traian Berbeceanu în scrisoarea lăsată de acesta înainte de a fi arestat drept unul dintre duşmanii lui de temut. Potrivit scirsorii lui Berbeceanu, Mărgan şi Pera l-ar fi urmărit în cursul anului trecut cu scopul de a-l intimida. „De asemenea Crâznic si Ioiescu au afirmat ca este momentul ca “Berbeceanu să plătească” pentru tot răul care i l-au făcut, existând discuţii să încerce să mă provoace în locuri aglomerate, să mă determine să reacţionez negativ. În mai multe rânduri, aceştia se deplasau cu maşinile în zonele din oraş în care mă aflam singur sau cu soţia şi copilul, lăsand impresia că mă supraveghează”, scrie Berbeceanu, adăugând că din această cauză şi-a trimis copilul minor să locuiască la bunici, supravegheat în permanenţă. În replică la cele scrise de Traian Berbeceanu şi la depoziţia apărătorilor săi în care aceştia au precizat că s-ar fi aflat printre martorii acuzării, fostul urmărit internaţional, condamnat în trecut pentru infracţiuni cu violenţă, a declarat că şeful de la Crimă Organizată Alba a minţit, pentru a-şi pregăti apărare. „Eu niciodată nu am dat vreo declaraţie împotriva nimănui. Cu Berbeceanu m-am întâlnit o dată, întâmplător, într-un local în care eram cu fiul meu. Doar ne-am salutat. El probabil ştia că va fi arestat şi-a pregătit apărarea, vrând să dea impresia că este o victimă a lumii interlope şi folosindu-se şi de numele meu, chiar dacă eu în ultimii 10 ani, am petrecut doar câteva luni acasă”, a spus Mărgan, aflat în prezent în Spania. Traian Berbeceanu este învinuit că a sprijinit trei grupări infracţionale. Potrivit procurorilor, prima grupare căreia comisarul BCCO Alba i-ar fi oferit protecţie a fost înfiinţată în 2003 de soţii Biriescu. Aceştia se ocupau de comercializarea ilegală a produselor petroliere şi s-ar fi sustras de la plata impozitelor către bugetul de stat. Au administrat circa 20 de firme fantomă, angrenate în fraude tip carusel. A doua grupare aflată, susţin procurorii, sub protecţia şefului de la Crimă Organizată a fost înfiinţată de Alin Simota şi locotenentul său, Cristian Litera. Procurorii DIICOT susţin că interlopul Cristian Litera, fost bodyguard al patronului clubului Jiul Petroşani, a devenit în 2004 informator al lui Berbeceanu. Aceasta după ce fusese prins făcând trafic de droguri. De asemenea, baronii fierului vechi din Hunedoara, judecaţi pentru fraude economice de aproape două milioane de euro, au fost, susţin procurorii DIICOT, în relaţii de încredere cu Traian Berbeceanu. Acesta l-ar fi anunţat pe unul dintre ei că va fi ridicat de DIICOT. Vă recomandăm şi: VIDEO Traian Berbeceanu a fost reţinut. Ce mesaje îi transmit hunedorenii „justiţiarului” de la BCCO Comisarul-şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată Alba, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore în dosarul penal în care este acuzat de sprijinirea unor grupări infracţionale. FOTO Traian Berbeceanu şi Codruţa Kovesi, în prima lovitură dată jefuitorilor combinatului. Povestea mafiei fierului, salvată de amorţeala justiţiei Prima mare lovitură a „superpoliţistului“ Traian Berbeceanu, acuzat acum de implicare în acţiuni de crimă organizată, a fost o anchetă coordonată de procurorul Laura Codruţa Kövesi. Dosarul mafiei care a devalizat Combinatul Siderurgic din Hunedoara în anii 2000 zace, însă, în sertarele justiţiei. FOTO VIDEO Traian Berbeceanu a fost ridicat de mascaţi. Declaraţie şocantă a şefului BCCO Alba despre dosarul său Traian Berbeceanu, şeful Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a fost ridicat în această dimineaţă de jandarmi pentru a fi adus la audieri, într-un dosar în care este învinuit de favorizarea infractorului.
Citeste mai mult: adev.ro/mv6nd9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu