Romania , prin reprezentantii ei nepricepuți , au ratat cea mai mare Oportunitate ! (discursul lui V Ponta-video)
Romania gazduia cea mai mare portiune a conductei !
In schimb ramane varianta catastrofală cu Corporaţia americană Chevron , care a obţinut «dreptul de explorare a gazului de şist» în anumite zone din România
Independenţa energetică a României e doar pe hârtie
Vă supunem atenţiei un comentariu de Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre situaţia energetică din România şi vecinătatea ei.
Pericolele fracţionării hidraulice
În perioada războiului rece, URSS a construit o întreagă reţea numită Drujba pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu gaze a Europei Centrale şi de Est. Traseul gazoductului Drujba se suprapune peste 3 din cele 4 direcţii strategice ale teatrului de acţiuni militare (TAM) Central şi Estic ale Europei (Baltică, Bielorusă și Ucraineană). Direcția strategică baltică străbate câmpia nord europeană şi se termină pe litoralul Mării Baltice, pe teritoriul Estoniei, Letoniei şi Lituaniei. Direcția strategică bielorusă străbate teritoriul bielorus, pe cel al Poloniei şi se opreşte la Berlin. Direcţia strategică ucraineană urmează estul şi sudul Ucrainei, ajunge la Bratislava (Slovacia), apoi la Viena şi se opreşte la Munchen.
Începând din 2008, filosofia energetică a Rusiei a suferit modificări care s-au reflectat în traseele reţelei Drujba, prima fiind aceea că o mare parte din volumul de gaze ruseşti a fost redirecţionat de pe direcţia strategică bielorusă pe cea baltică. Politica de independenţă energetică faţă de Rusia implementată, de Polonia şi ţările baltice, precum şi multiplicarea de 5 ori a necesarului de gaze al Germaniei şi Franţei, au condus la construirea conductei Nord Stream, care transportă gaze din Rusia până în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind ţările baltice și Polonia. Primul tronson al Nord Stream a început să funcţioneze noiembrie 2011, iar în toamna anului 2012 a intrat în folosinţă şi al doilea. Volumul de gaze siberiene exportate în 2012 de Gazprom prin Nord Stream a fost următorul: Germania - 35,3 miliarde metri cubi/an (la un preţ de 271 dolari/1.000 mc); Finlanda - 4,8 miliarde metri cubi/an (la un preţ de 271 dolari/1.000 mc); Olanda - 4,3 miliarde metri cubi/an; Franţa - 8,9 (la un preţ de 306 dolari/1.000 mc) ; Italia - 13,1 (la un preţ de 331 dolari/1.000 mc); Marea Britanie - 10,7 (la un preţ de 191 dolari/1.000 mc).
Vezi și
A doua mare modificare a traseelor reţelei energetice a Rusiei constă în deschiderea celei de-a 4-a direcţii strategice a teatrului de acţiuni militare (TAM) central şi estic ale Europei, Direcţia strategică balcanică. Direcţia strategică balcanică este o punte de legătură cu continentele asiatic şi african, fiind compusă din 2 articulaţii sub forma unor fâşii înguste, numite direcţii operative. Direcţia operativă turcă porneşte de la Istanbul, străbătând teritoriul bulgar până la Burgas, după care cunoaşte 2 variante: prima variantă străbate Carpaţii Meridionali ai României, ajungând la Budapesta şi a doua variantă paralelă cu lanțul munților Balcani, ocolind teritoriul României prin Serbia, străbătând teritoriul Ungariei, oprindu-se la Viena. Direcţia operativă Greacă îşi are originea în portul Thesalonic, urmează culoarul râului Vardar până la Skopje (Macedonia), de unde schimbă cursul spre Serbia şi la Niş, face joncţiunea cu direcţia operativă turcă.
România, care în prezent importă din Rusia 2,6 miliarde metri cubi de gaze/an (la un preţ de 450 dolari/1.000 mc), are o poziţie centrală pe direcţia strategică balcanică şi o impresionantă infrastructură naţională de transport a gazelor creată în epoca socialistă, utilizată în prezent la 1/2 din capacitate. Cu toate acestea, conducătorii ei au refuzat să participe la South Stream şi gazoductul s-a orientat pe direcţia operativă greacă. El porneşte de la portul Anapa de pe litoralul rusesc, traversează Marea Neagră până în Bulgaria, la Varna, străbate teritoriile Bulgariei, Serbiei, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Austriei. În paralel, o ramificaţie a South Stream aprovizionează zona Balcanilor de vest (Macedonia, Muntenegru, Bosnia-Heţegovina, Croaţia şi Slovenia), alimentând totodată Grecia, Albania şi sudul Italiei pe sub Marea Adriatică (100 km între Vlore şi Otranto). Gazoductul South Stream va deveni funcţional înainte de 2017 şi i se va aloca 44% din gazele livrate de Gazprom.
Odată cu intrarea în funcţiune a gazoductul South Stream, ruşii vor renunţa la tronsoanele existente pe direcţia strategică Ucraineană. Conducta prin care România este alimentată de Gazprom are punctul de intrare la Ostrov, în judeţul Tulcea şi prin ea se alimentează acum şi Grecia şi Bulgaria. Cuplarea Greciei şi Bulgariei la South Stream va conduce la dezafectarea acestei conducte şi la întreruperea alimentării cu gaze ruseşti a României. Întrucât toate celelalte state vor fi racordate la South Stream, doar Ucraina, Republica Moldova şi România (care sunt aprovizionate pe direcţia strategică ucraineană) vor rămâne fără gaz rusesc. Dacă Ucraina şi România şi-au făcut-o cu propria mână, Republica Moldova a picat ca musca în lapte, fiind poziţionată geografic între cele două ţări. Care sunt perspectivele energetice ale României?
O variantă ar fi AGRI (Azerbaidjan–Georgia–România Interconnector), care constă în transportul gazelor naturale provenite din Azerbaidjan, prin Georgia (terminalul de lichefiere Kulevi, de pe malul Mării Negre), apoi cu vase de tip tanc GNL (gaz natural lichefiat) la Constanţa (unde va fi construit un alt terminal, de regazeificare a gazului). Numai că, abia după 2017 se prevede o producţie suplimentară de gaz care poate aproviziona AGRI. Atunci când va fi lansată cea de-a 2-a fază de exploatare a zăcământului de la Shah Deniz din Marea Caspică, la care sunt acţionari BP, Statoil (Norvegia), Naftiran Intertrade Company (NICO – companie iraniană de petrol şi gaze), Total (Franţa), LukAgip (joint venture Lukoil Rusia – Agip Italia), TPAO (compania naţională turcă de petrol şi gaze) şi SOCAR (compania azeră de stat).
Banii încă nu s-au găsit încă şi de excesul de GNL pe pieţele internaţionale, face dificilă finanţarea externă a proiectului AGRI. Costurile estimate pentru AGRI fiind imense, în condiţiile în care nici unul dintre statele participante nu deţine know how în tehnologiile GNL şi nici nu dispun de un singur vas cisternă de tip GNL.
O altă variantă este proiectul Nabucco, în favoarea căruia au votat inutil toţi aleşii Parlamentului României. Nabucco, proiectul de suflet al preşedintelui Băsescu Traian şi al UE, porneşte de la Erzurum din Turcia, trece prin Istanbul şi se termină la Baumgarten, în Austria via Bulgaria, România şi Ungaria. Nici acest proiect nu poate începe înainte de 2017 întrucât gazele naturale provin tot din zăcământul de la Shah Deniz.
Cuplarea Greciei la South Stream înseamnă pentru această ţară scăderea preţului gazelor de la 357 dolari/1.000 mc la unul apropiat de cel al Germaniei, care este de 271 dolari/1.000 mc. În condiţiile în care la privatizarea companiei naţionale elene de exploatare şi transport ale gazelor naturale DEPA, singurii ofertanţi sunt rușii de la Gazprom (care este şi principalul acţionar al gazoductului South Stream).
Grecia = South Stream înseamnă şi interdicţia de tranzitare din Turcia a gazelor azere de la Shah Deniz pe teritoriul Greciei, fapt ce ar bloca definitiv construcţia gazoductului Nabucco.
În rest, tot gargară abisală: oceane subterane de gaze de şist pe care nimeni nu le-a descoperit încă, mări de hidrocarburi sub platoul continental al Mării Negre despre existenţa cărora urmează să aflăm abia după 2020, etc.
Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.
În perioada războiului rece, URSS a construit o întreagă reţea numită Drujba pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu gaze a Europei Centrale şi de Est. Traseul gazoductului Drujba se suprapune peste 3 din cele 4 direcţii strategice ale teatrului de acţiuni militare (TAM) Central şi Estic ale Europei (Baltică, Bielorusă și Ucraineană). Direcția strategică baltică străbate câmpia nord europeană şi se termină pe litoralul Mării Baltice, pe teritoriul Estoniei, Letoniei şi Lituaniei. Direcția strategică bielorusă străbate teritoriul bielorus, pe cel al Poloniei şi se opreşte la Berlin. Direcţia strategică ucraineană urmează estul şi sudul Ucrainei, ajunge la Bratislava (Slovacia), apoi la Viena şi se opreşte la Munchen.
Începând din 2008, filosofia energetică a Rusiei a suferit modificări care s-au reflectat în traseele reţelei Drujba, prima fiind aceea că o mare parte din volumul de gaze ruseşti a fost redirecţionat de pe direcţia strategică bielorusă pe cea baltică. Politica de independenţă energetică faţă de Rusia implementată, de Polonia şi ţările baltice, precum şi multiplicarea de 5 ori a necesarului de gaze al Germaniei şi Franţei, au condus la construirea conductei Nord Stream, care transportă gaze din Rusia până în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind ţările baltice și Polonia. Primul tronson al Nord Stream a început să funcţioneze noiembrie 2011, iar în toamna anului 2012 a intrat în folosinţă şi al doilea. Volumul de gaze siberiene exportate în 2012 de Gazprom prin Nord Stream a fost următorul: Germania - 35,3 miliarde metri cubi/an (la un preţ de 271 dolari/1.000 mc); Finlanda - 4,8 miliarde metri cubi/an (la un preţ de 271 dolari/1.000 mc); Olanda - 4,3 miliarde metri cubi/an; Franţa - 8,9 (la un preţ de 306 dolari/1.000 mc) ; Italia - 13,1 (la un preţ de 331 dolari/1.000 mc); Marea Britanie - 10,7 (la un preţ de 191 dolari/1.000 mc).
Vezi și
A doua mare modificare a traseelor reţelei energetice a Rusiei constă în deschiderea celei de-a 4-a direcţii strategice a teatrului de acţiuni militare (TAM) central şi estic ale Europei, Direcţia strategică balcanică. Direcţia strategică balcanică este o punte de legătură cu continentele asiatic şi african, fiind compusă din 2 articulaţii sub forma unor fâşii înguste, numite direcţii operative. Direcţia operativă turcă porneşte de la Istanbul, străbătând teritoriul bulgar până la Burgas, după care cunoaşte 2 variante: prima variantă străbate Carpaţii Meridionali ai României, ajungând la Budapesta şi a doua variantă paralelă cu lanțul munților Balcani, ocolind teritoriul României prin Serbia, străbătând teritoriul Ungariei, oprindu-se la Viena. Direcţia operativă Greacă îşi are originea în portul Thesalonic, urmează culoarul râului Vardar până la Skopje (Macedonia), de unde schimbă cursul spre Serbia şi la Niş, face joncţiunea cu direcţia operativă turcă.
România, care în prezent importă din Rusia 2,6 miliarde metri cubi de gaze/an (la un preţ de 450 dolari/1.000 mc), are o poziţie centrală pe direcţia strategică balcanică şi o impresionantă infrastructură naţională de transport a gazelor creată în epoca socialistă, utilizată în prezent la 1/2 din capacitate. Cu toate acestea, conducătorii ei au refuzat să participe la South Stream şi gazoductul s-a orientat pe direcţia operativă greacă. El porneşte de la portul Anapa de pe litoralul rusesc, traversează Marea Neagră până în Bulgaria, la Varna, străbate teritoriile Bulgariei, Serbiei, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Austriei. În paralel, o ramificaţie a South Stream aprovizionează zona Balcanilor de vest (Macedonia, Muntenegru, Bosnia-Heţegovina, Croaţia şi Slovenia), alimentând totodată Grecia, Albania şi sudul Italiei pe sub Marea Adriatică (100 km între Vlore şi Otranto). Gazoductul South Stream va deveni funcţional înainte de 2017 şi i se va aloca 44% din gazele livrate de Gazprom.
Odată cu intrarea în funcţiune a gazoductul South Stream, ruşii vor renunţa la tronsoanele existente pe direcţia strategică Ucraineană. Conducta prin care România este alimentată de Gazprom are punctul de intrare la Ostrov, în judeţul Tulcea şi prin ea se alimentează acum şi Grecia şi Bulgaria. Cuplarea Greciei şi Bulgariei la South Stream va conduce la dezafectarea acestei conducte şi la întreruperea alimentării cu gaze ruseşti a României. Întrucât toate celelalte state vor fi racordate la South Stream, doar Ucraina, Republica Moldova şi România (care sunt aprovizionate pe direcţia strategică ucraineană) vor rămâne fără gaz rusesc. Dacă Ucraina şi România şi-au făcut-o cu propria mână, Republica Moldova a picat ca musca în lapte, fiind poziţionată geografic între cele două ţări. Care sunt perspectivele energetice ale României?
O variantă ar fi AGRI (Azerbaidjan–Georgia–România Interconnector), care constă în transportul gazelor naturale provenite din Azerbaidjan, prin Georgia (terminalul de lichefiere Kulevi, de pe malul Mării Negre), apoi cu vase de tip tanc GNL (gaz natural lichefiat) la Constanţa (unde va fi construit un alt terminal, de regazeificare a gazului). Numai că, abia după 2017 se prevede o producţie suplimentară de gaz care poate aproviziona AGRI. Atunci când va fi lansată cea de-a 2-a fază de exploatare a zăcământului de la Shah Deniz din Marea Caspică, la care sunt acţionari BP, Statoil (Norvegia), Naftiran Intertrade Company (NICO – companie iraniană de petrol şi gaze), Total (Franţa), LukAgip (joint venture Lukoil Rusia – Agip Italia), TPAO (compania naţională turcă de petrol şi gaze) şi SOCAR (compania azeră de stat).
Banii încă nu s-au găsit încă şi de excesul de GNL pe pieţele internaţionale, face dificilă finanţarea externă a proiectului AGRI. Costurile estimate pentru AGRI fiind imense, în condiţiile în care nici unul dintre statele participante nu deţine know how în tehnologiile GNL şi nici nu dispun de un singur vas cisternă de tip GNL.
O altă variantă este proiectul Nabucco, în favoarea căruia au votat inutil toţi aleşii Parlamentului României. Nabucco, proiectul de suflet al preşedintelui Băsescu Traian şi al UE, porneşte de la Erzurum din Turcia, trece prin Istanbul şi se termină la Baumgarten, în Austria via Bulgaria, România şi Ungaria. Nici acest proiect nu poate începe înainte de 2017 întrucât gazele naturale provin tot din zăcământul de la Shah Deniz.
Cuplarea Greciei la South Stream înseamnă pentru această ţară scăderea preţului gazelor de la 357 dolari/1.000 mc la unul apropiat de cel al Germaniei, care este de 271 dolari/1.000 mc. În condiţiile în care la privatizarea companiei naţionale elene de exploatare şi transport ale gazelor naturale DEPA, singurii ofertanţi sunt rușii de la Gazprom (care este şi principalul acţionar al gazoductului South Stream).
Grecia = South Stream înseamnă şi interdicţia de tranzitare din Turcia a gazelor azere de la Shah Deniz pe teritoriul Greciei, fapt ce ar bloca definitiv construcţia gazoductului Nabucco.
În rest, tot gargară abisală: oceane subterane de gaze de şist pe care nimeni nu le-a descoperit încă, mări de hidrocarburi sub platoul continental al Mării Negre despre existenţa cărora urmează să aflăm abia după 2020, etc.
Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.
Nabucco West, proiect in care este implicata si Romania, a pierdut competitia pentru gazul azer cu TAP
Proiectul Nabucco West, in care Romania era participanta prin compania de stat Transgaz, a pierdut competitia pentru gazele naturale din Azerbaidjan cu proiectul concurent TAP. Informatia a fost publicata initial miercuri dimineata de ziarul austriac Die Presse, fiin confirmata oficial de compania austriaca OMV in jurul orei 14.00. Surse din piata energetica au declarat pentru HotNews.ro ca cele doua concerne concurente au fost anuntate marti, 26 iunie, de catre oficialii azeri. Decizia vine la putin timp dupa ce Socar, compania azera de stat in domeniul energetic, a beneficiat de retragerea Gazprom din cursa pentru cumpararea companiei de gaze naturale DESFA din Grecia, adica una dintre tarile - cheie din TAP.
Conducta Nabucco urma sa transporte gazele naturale provenind din Regiunea Caspica, de la granita turco-bulgara prin Bulgaria, Romania si Ungaria, catre Terminalul de Gaze Central European de la Baumgarten (Austria). Actionarii Nabucco West sunt OMV (Austria), FGSZ (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania).
Proiectul Nabucco West urmara accesarea gazelor naturale din faza a doua de exploatare a zacamantului Shah Deniz si transportul acestora pe piata europeana. Romania participa in implementarea acestui proiect prin compania Transgaz, precum si la nivel guvernamental, prin semnarea Acordului Interguvernamental privind dezvoltarea proiectului Nabucco (13 iulie 2009), respectiv a Acordului de sprijin al proiectului (8 iunie 2011).
Conducta Nabucco urma sa transporte gazele naturale provenind din Regiunea Caspica, de la granita turco-bulgara prin Bulgaria, Romania si Ungaria, catre Terminalul de Gaze Central European de la Baumgarten (Austria). Actionarii Nabucco West sunt OMV (Austria), FGSZ (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania).
Proiectul Nabucco West urmara accesarea gazelor naturale din faza a doua de exploatare a zacamantului Shah Deniz si transportul acestora pe piata europeana. Romania participa in implementarea acestui proiect prin compania Transgaz, precum si la nivel guvernamental, prin semnarea Acordului Interguvernamental privind dezvoltarea proiectului Nabucco (13 iulie 2009), respectiv a Acordului de sprijin al proiectului (8 iunie 2011).
Transadriatic Pipeline (TAP) vizeaza alimentarea Europei cu gaz caspic prin intermediul unui traseu mai sudic, din nordul Greciei si pana in sudul Italiei, trecand prin Albania si Adriatica. El este sustinut de Suisse EGL si Statoil (42,5% fiecare) alaturi de EON (15%).
Competitia pentru gazul azer din cimpul este o miza majora pentru tarile participante la cele doua proiecte in incercarea de a scapa de cvasi-monopolul rusesc pentru aprovizionarea pietelor interne respective.
Actionarii Nabucco West au semnat in ianuarie un acord de cooperare, precum si un acord de optiuni de subscriere si de finantare, cu actionarii campului gazeifer Sah Deniz. Acordul prevede ca SOCAR, BP, Statoil si Total ar putea finanta in comun dezvoltarea Nabucco conductei si ar putea primi jumatate din actiuni.
Anuntul oficial din partea OMV
Compania austriaca OMV - membru al concernului Nabucco West - a anuntat intr-un comunicat oficial postat pe site ca a fost informata in legatura cu decizia concernului azer Shah Deniz II. "OMV accepta decizia", se arata in comunicatul oficial. Vezi mai jos textul in engleza
Ad hoc announcement: Decision on Nabucco West
The Shah Deniz II consortium informed OMV, as a shareholder of NABUCCO Gas Pipeline International Gmbh (NGPI), about the decision on their preferred gas transportation route to Europe. The Nabucco West project was not selected by the consortium. While OMV accepts the decision of the consortium, OMV is of the opinion that the offer which was submitted by NGPI met all the selection criteria and was highly competitive.
The decision does not influence OMV’s strategy of growing upstream and integrated gas. OMV intends to play a role in further securing and diversifying the gas supply to Europe and will assess alternatives to complement the existing supply routes. OMV believes that a lot of highly valuable work and goodwill has been put into this project which will pay off in future projects.
Competitia pentru gazul azer din cimpul este o miza majora pentru tarile participante la cele doua proiecte in incercarea de a scapa de cvasi-monopolul rusesc pentru aprovizionarea pietelor interne respective.
Actionarii Nabucco West au semnat in ianuarie un acord de cooperare, precum si un acord de optiuni de subscriere si de finantare, cu actionarii campului gazeifer Sah Deniz. Acordul prevede ca SOCAR, BP, Statoil si Total ar putea finanta in comun dezvoltarea Nabucco conductei si ar putea primi jumatate din actiuni.
Anuntul oficial din partea OMV
Compania austriaca OMV - membru al concernului Nabucco West - a anuntat intr-un comunicat oficial postat pe site ca a fost informata in legatura cu decizia concernului azer Shah Deniz II. "OMV accepta decizia", se arata in comunicatul oficial. Vezi mai jos textul in engleza
Ad hoc announcement: Decision on Nabucco West
The Shah Deniz II consortium informed OMV, as a shareholder of NABUCCO Gas Pipeline International Gmbh (NGPI), about the decision on their preferred gas transportation route to Europe. The Nabucco West project was not selected by the consortium. While OMV accepts the decision of the consortium, OMV is of the opinion that the offer which was submitted by NGPI met all the selection criteria and was highly competitive.
The decision does not influence OMV’s strategy of growing upstream and integrated gas. OMV intends to play a role in further securing and diversifying the gas supply to Europe and will assess alternatives to complement the existing supply routes. OMV believes that a lot of highly valuable work and goodwill has been put into this project which will pay off in future projects.
de Cristian Pantazi 
HotNews.ro
HotNews.ro
Miercuri, 26 iunie 2013, 10:17 Economie | Energie
Culisele esecului Nabucco West. Consecintele pentru Romania
Azerbaidjan a ales sa-si transporte gazul natural spre Europa prin conducta TAP (Grecia, Albania, Italia) in detrimentul Nabucco West (Bulgaria, Romania, Ungaria, Austria). Decizia nu e neaparat surprinzatoare, dar ea demonstreaza citeva lucruri pe care e bine sa le tinem minte: Rusia isi mentine intiietatea in zona Caspica, UE a fost incapabila sa-si promoveze interesele, SUA au renuntat sa joace in acest joc, democratiile de fatada din zona (Azerbaidjan, Kazahstan, Georgia) sint mai aproape de Kremlin decit de Occident. Consecinta pe termen scurt si mediu pentru tari ca Bulgaria si Ungaria este continuarea dependentei fata de gazele rusesti. Romania pierde un potential business bun, dar, din fericire, are un prezent mai linistitor si alternative pentru viitor.
Care sint consecintele pentru Romania?
- In primul rind, Romania pierde (prin Transgaz) un business cu potential bun. Romania gazduia cea mai mare portiune a conductei, ceea ce insemna si cistiguri proportionale.
- Romania pierde ocazia de a se pozitiona si mai apasat ca jucator important pe piata regionala a energiei
- Esecul Nabucco ar putea duce la o raceala in relatiile cu Azerbaidjan, ceea ce ar face si mai improbabila reusita proiectului AGRI (care oricum e impotmolit)
- Foarte posibil ca valoarea de piata a Transgaz (companie cu capital majoritar de stat) sa aiba de suferit
- Inca o lectie pentru politicienii (din tot spectrul politic) care au ridicat miza enorm in acest caz, impunind subiectul foarte sus pe agenda publica, la fel ca si in cazul aderarii la Schengen. Lectia e ca astfel de mize nu sint ridicate public daca nu exista control pe deznodamint - altfel esecul trebuie asumat si explicat.
- Reusita evidenta a Rusiei in blocarea Nabucco va da un impuls suplimentar Kremlinului si vectorilor sai in contestarea unor proiecte alternative la importul de gaze rusesti - adica exploatarea gazelor de sist si exploatarea eventualelor rezerve din Marea Neagra. Nu ar fi de mirare ca in perioada imediat urmatoare sa vedem un nou val de contestari la adresa celor doua proiecte, mai ales pe dimensiunea de protectie a mediului
- In privinta aprovizionarii cu gaze, Romania nu va suferi enorm din cauza pierderii proiectului Nabucco West, si asta pentru ca are inca resurse proprii, plus cele doua proiecte mari (gazele de sist si gazele din Marea Neagra) care, daca se vor dovedi viabile economic, vor alimenta piata interna. E indiscutabil ca orice esec in sporirea alternativelor de furnizare e dureros, dar situatia din Romania nu e disperata ca in Ungaria sau Bulgaria, dependente in cel mai inalt grad de gazele rusesti.
"Invatamintele" trase dupa esecul Nabucco West
Pentru inceput, trebuie spus ca decizia consortiului care gestioneaza gazul azer (consortiu format din compania britanica BP, compania norvegiana Statoil, compania azera Socar si alti actionari mai mici) a luat in calcul oferta comerciala facuta de cei doi competitori - Nabucco West si TAP.
Dar dincolo de oferta comerciala, decizia are o mare incarcatura politica si strategica. Nabucco West ar fi insemnat pentru Europa Centrala si de Est scaderea dependentei de gazele ruse, in timp ce TAP nu avea o astfel de semnificatie. De aici a rezultat si opozitia acerba a Rusiei fata de Nabucco si sustinerea pentru TAP.
Cum a sustinut Rusia proiectul TAP? Un semn evident a fost retragerea neasteptata a Gazprom (compania de casa a Kremlinului, bratul sau comercial in industria gazelor) din licitatia pentru compania greaca de gaze DESFA.Gazprom a lasat locul liber pentru - surpriza! - compania azera de stat Socar. Oficiali greci au declarat atunci ca achizitionarea DESFA de catre Socar va insemna sprijin din partea Azerbaidjan pentru TAP (care include si Grecia).
O alta pirghie importanta pentru Rusia in procesul de distrugere a proiectului Nabucco a fost compania britanica BP, care detine pachetul majoritar de actiuni in consortiul Shah Deniz. BP este actionar (aproape 20%) in Rosneft, cea mai mare companie rusa din domeniul petrolului, la rindul sau un brat economic al Kremlinului (Rosneft e condusa de Igor Secin, unul dintre cei mai loiali si mai duri aliati ai lui Vladimir Putin). In urma cu 6 zile, CEO-ul companiei a anuntat public ca BP ca vrea sa se asocieze cu Rosneft in citeva proiecte petroliere. Nu intimplator, ziarul austriac Die Presse a scris despre esecul Nabucco ca "motivul deciziei pare să fie opoziţia grupului BP".
Asadar, esecul Nabucco ne arata ca Rusia si-a pastrat aproape intacte capacitatile de jucator principal in zona Caspica. Cum simte ca Occidentul se apropie prea mult de aria sa de influenta, Kremlinul reactioneaza. De data asta n-a mai facut-o in forta, ca in Georgia (2008), ci mizind pe slabiciunile evidente ale "adversarului".
Esecul UE in privinta Nabucco e evident. In pofida declaratiilor diplomatice ale reprezentantilor concernului, a fost clara tot timpul reticenta Bruxelles-ului in asumarea proiectului, desi ar fi fost o gura de aer pentru tari aflate in evidenta dificultate - Bulgaria, Romania, Ungaria. De ce a ezitat UE? Diferente de vederi intre statele membre, jocul pe cont propriu al Germaniei in relatia cu Rusia, non-combatul altor jucatori, sint multe posibile cauze. Poate si incapacitatea Romaniei de a forta la ultimul Consiliu European pe energie o declaratie de sustinere...
Fapt e insa ca azerii s-au simtit ei insisi trasi pe sfoara de ezitarile UE, dupa cum a declarat-o un oficial de la Baku in februarie anul acesta: Nu o sa ne certam cu UE, dar putem confirma inabilitatea UE si a statelor membre de a gasi metode sa construiasca o conducta.
Respingerea Nabucco de catre azeri spune citeva lucruri si despre politica SUA in regiune. In toamna anului trecut, un cunoscator al administratiei americane constata ca "SUA si-au diminuat enorm sprijinul fata de Nabucco, fie din motive care tin de reorientarea focusului pe alte zone, fie din cauza unui deficit de analiza". Cert e ca SUA nu au mai fost atit de vocale ca in trecut la Baku in sprijinul Nabucco. Un deficit de implicare a SUA se poate constata insa in toata zona Marii Caspice, concomitent cu reorientarea spre zona Asia - Pacific.
Pe scurt, esecul Nabucco este simptomul unor pozitionari ale jucatorilor din zona Caspica. Dar va deveni si cauza unor dezvoltari ulterioare in domeniul energetic din zona Europei de Est. Toate - pe fondul flexarii muschilor Rusiei.
http://www.hotnews.ro/stiri de Cristian Pantazi HotNews.ro Miercuri, 26 iunie 2013, 17:56 Actualitate
OMV confirmă eşecul NABUCCO, proiectul energetic în care este implicată şi România
Proiectul Nabucco West, în care este implicată şi România, a pierdut cursa pentru gazele extrase din Marea Caspică, de la Şah Deniz (Azerbaijan), consorţiul care operează exploatarea optând pentru o altă rută de export către Europa, a anunţat miercuri grupul austriac OMV.
Aşadar, publicaţia austriacă Die Presse a anunţat ieri că Şah Deniz II – consorţiul responsabil de exploatarea gazeiferă în Azerbaidjan – a ales gazoductul TAP (Trans-Adriatic Pipeline). Racordată la TANAP (Trans-Anatolian gas pipeline), magistrala de gaze va trece prin Turcia, Grecia, Albania, cu destinaţia finală Italia.
Nici măcar SUA nu a fost consecventă în a susţine Nabucco, semn că de acum încolo Europa de Est va trebui singură să preia iniţiativa de a-şi obţine independenţa energetică. Zăcămintele de gaze de şist Potrivit agenţiei Mediafax, România are rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi, estimează Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA), în condiţiile în care rezervele dovedite de gaze se plasează la 113 miliarde metri cubi, iar consumul anual este de aproximativ 14 miliarde metri cubi. Astfel, explorarea zăcămintelor de şist ar creşte cu 50% rezervele de petrol ale României şi de peste 10 ori rezervele de gaze naturale. România se plasează pe locul al treilea în UE privind rezervele de gaze de şist, după Polonia (4.190 miliarde metri cubi) şi Franţa (3.879 miliarde metri cubi), potrivit raportului EIA. Problema e că metoda perforării hidraulice ar putea pune în pericol mediul, iar de aici încep campaniile de lobby. Zăcămintele de gaze de la Marea Neagră Imediat după ce a anunţat eşecul proiectului Nabucco, grupul austriac OMV a mai declarat că ar putea construi propria conductă pentru transportul de gaze naturale, în funcţie de rezultatele explorării perimetrelor deţinute la Marea Neagră. OMV se va concentra de acum încolo pe proiectele de explorare la Marea Neagră. Potrivit directorului OMV, Gerhard Roiss, grupul a făcut făcut deja o descoperire uriaşă de gaze naturale în apele teritoriale ale României, unde investeşte 1 miliard de dolari în perimetrul Neptun, şi vor urma activităţi în apele teritoriale ale Ucrainei şi Bulgariei, urmând să extragă până la 6 miliarde de metri cubi anual. Proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România-Interconector) Proiectul are drept scop transportarea de gaze naturale de la zăcământul Şah Deniz spre România, Ungaria şi presupune livrarea gazului natural prin conducte din Azerbaidjan în Georgia şi lichefierea într-un terminal care ar urma să fie construit pe ţărmul georgian al Mării Negre, de unde să fie transportat pe mare în România. În terminalul din România ar avea loc regazeificarea şi transferul în sistemul naţional de transport prin conducte fie pentru tranzit, fie pentru consumul intern. Investiţia în proiectul AGRI este estimată între 1,2 miliarde euro şi 4,5 miliarde euro, în funcţie de capacitatea de transport. Problema e că, în afară de participanţii în cadrul AGRI LNG Project Company (Romgaz, Georgian Oil and Gas Company, State Oil Company of Azerbaijan, MVM), sunt puţine state care ar fi dispuse să investească în acest proiect , în condiţiile în care Baku respinge orice participare a Turkmenistanului ca potenţial copraticipant. La fel ca şi în situaţia gazelor de şist în România, un segment al societăţii georgiene vede AGRI ca pe o ameninţare ecologică. ...şi „oferta pe care nu o poţi refuza”: South Stream Nu ştim dacă această ofertă a fost făcută în cadrul discuţiei privind perspectivele de colaborare în domeniul energetic purtate de către premierul Victor Ponta şi secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev. Cu siguranţă, după eşecul Nabucco, ne putem aştepta la o creştere a presiunii mediatice din partea Rusiei în defavoarea materializării celor trei proiecte energetice menţionate mai sus. Scopul final va fi atragerea României în proiectul South Stream şi creşterea dependenţei energetice a României faţă de Federaţia Rusă de la 20%, la 50%. „Vocea Rusiei” a început această campanie încă de la începutul lunii iunie curent: „România, care în prezent importă din Rusia 2,6 miliarde metri cubi de gaze/an (la un preţ de 450 dolari/1.000 mc), are o poziţie centrală pe direcţia strategică balcanică şi o impresionantă infrastructură naţională de transport a gazelor creată în epoca socialistă, utilizată în prezent la 1/2 din capacitate. Cu toate acestea, conducătorii ei au refuzat să participe la South Stream şi gazoductul s-a orientat pe direcţia operativă greacă. El porneşte de la portul Anapa de pe litoralul rusesc, traversează Marea Neagră până în Bulgaria, la Varna, străbate teritoriile Bulgariei, Serbiei, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Austriei. În paralel, o ramificaţie a South Stream aprovizionează zona Balcanilor de vest (Macedonia, Muntenegru, Bosnia-Heţegovina, Croaţia şi Slovenia), alimentând totodată Grecia, Albania şi sudul Italiei pe sub Marea Adriatică (100 km între Vlore şi Otranto). Gazoductul South Stream va deveni funcţional înainte de 2017 şi i se va aloca 44% din gazele livrate de Gazprom” (Valentin Vasilescu, „Independenţa energetică a României e doar pe hârtie”). De altfel, şansa Rusiei de a-şi „reseta” relaţiile cu România vine pe filon energetic, iar ofertarea statelor „dezamăgite” de Nabucco se va înscrie ca fiind una din strategiile de consolidare a poziţilor (geo)economice ruse în Europa de Est. Răspunsul României la o astfel de provocare ar trebui să se realizeze prin sprijinul acordat proiectelor de diversificare a livrărilor de resurse energetice venite din partea partenerilor occidentali. Problema e că Europa de Est, atât la nivelul statelor, cât şi a partidelor aflate la guvernare în respectivele state, va avea un grad diferit de „răspuns” la o astfel de provocare. „Cred că ceea ce ne-am dori este o Românie care preia conducerea în zona ei europeană, în zona ei din lume”, spunea analistul american Matthew Rojansky. Cine va porni iniţiativa românească? Ţîbrigan Nicolae – absolvent al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, expert Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN). adev.ro/mp0xhh
"Consorţiul Şah Deniz II a informat OMV, un acţionar al Nabucco Gas Pipeline International Gmbh (NGPI), în ceea ce priveşte decizia privind ruta preferată de transport al gazelor către Europa. Proiectul Nabucco West nu a fost selectat de consorţiu", se arată într-un comunicat transmis miercuri de OMV.
OMV consideră că oferta depusă de NGPI a fost foarte competitivă, îndeplinind toate criteriile de selecţie.
Totodată, grupul austriac notează că efortul investit în proiectul Nabucco va aduce beneficii în viitoare iniţiative de acelaşi tip.
Totodată, grupul austriac notează că efortul investit în proiectul Nabucco va aduce beneficii în viitoare iniţiative de acelaşi tip.
Ziarul austriac Die Presse a scris miercuri că proiectul Nabucco a eşuat, deoarece consorţiul Şah Deniz a optat pentru o altă rută de export către Europa.
Nabucco a fost susţinut politic de UE şi vizează alimentarea cu gaze naturale extrase din regiunea Mării Caspice, pentru a reduce dependenţa Europei de gazul importat din Rusia, de la compania de stat Gazprom.
Principalul proiect concurent al Nabucco West în cadrul coridorului sudic de transport al gazelor naturale este TAP (Trans-Adriatic Pipeline), care face legătura între Turcia şi Italia, tranzitând Grecia, Albania şi Marea Adriatică. Proiectul TAP este dezvoltat de companiile Axpo (Elveţia), Statoil (Norvegia) şi E.ON (Germania).
Un proiect "pe hârtie"
Analistul politic Cozmin Guşă crede că aceasta este de departe "ştirea cu cele mai importante consecinţe geopolitice pentru următoarea perioadă". El spune că Nabucco a fost însă un proiect iluzoriu şi că România nu avea cum să atingă independenţa energetică astfel. "Nu exista nicio independenţă energetică, ci doar un proiect făcut pe hârtie, gonflat pe declaraţii politice, care nu avea finanţare şi nici sura care să asigure gazul", a spus Guşă la Realitatea TV.
Cozmin Guşă despre eşecul Nabucco: Un proiect pe hârtie, susţinut de un stat român slab
"Este un lucru pe care specialiştii în geopolitică l-au prevăzut. Eu personal am vorbit despre aceste lucruri în ultimii cinci ani de zile pentru că era evidentă miopia politicii externe româneşti. Acest proiect nu a fost nici măcar finanţat şi nu i s-a găsit o sursă de alimentare. Nefiind finanţat si neavând garanţia sursei, apropo de negocierile eşuate cu Azerbaidjanul, era evident ca era doar o fantoşă, o butaforie de politică externă pe care noi nu puteam sa stăm. Şi dacă în acest moment foarte important rememorăm declaraţiile autorităţilor române, de la preşedinte la prim miniştrii şi miniştrii şi vedem cât au fost de amatoristice, ne speriem din nou de cât de slab este statul român azi pus în faţa unui eşec anunţat, poate premditat", a spus Guşă.
Optimismul lui Corlăţean
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat joi, pentru Gândul.info, că sunt şanse bune că decizia Şah Deniz să fie favorabilă proiectului Nabucco Vest, dar România trebuie să fie pregătită cu alternative dacă va fi ales TAP.
El a arătat că în cazul în care va fi selecţionat TAP, prin care gazul azer va fi livrat spre Italia prin Grecia, atunci România are pregătite soluţii alternative cum ar fi realizarea ulterioară, decalată, a Nabucco Vest, dar şi exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagră şi a gazelor de şist.
El a arătat că în cazul în care va fi selecţionat TAP, prin care gazul azer va fi livrat spre Italia prin Grecia, atunci România are pregătite soluţii alternative cum ar fi realizarea ulterioară, decalată, a Nabucco Vest, dar şi exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagră şi a gazelor de şist.
Ministerul Afacerilor Externe a catalogat joi drept "premature şi speculative" informaţiile şi comentariile apărute recent privind o decizie a consorţiului care exploatează zăcământul azer de la Şah Deniz de a transporta gazele prin conducta TAP, în detrimentul proiectului Nabucco Vest, la care este parte şi România.
Până în vestul Turciei, gazele for fi aduse prin gazoductul TANAP, care porneşte de la un terminal de pe ţărmul Mării Caspice, în apropierea exploatării off-shore Şah Deniz, şi străbate Turcia de la est la vest.Proiectul Nabucco viza alimentarea Europei cu 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an printr-o conductă care ar urma să transporte gaze din Turcia până în Austria, prin Bulgaria, România şi Ungaria.
Iniţial, gazoductul urma să traverseze şi teritoriul Turciei, având o lungime de 3.900 kilometri şi un cost estimat la 7,9 miliarde euro. Proiectul a fost revizuit anul trecut şi redenumit Nabucco West, lungimea fiind redusă la 1.315 kilometri, cu tranzit prin Bulgaria, România şi Ungaria. Costul proiectului revizuit nu a fost precizat.
Acţionarii consorţiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa).
GDF Suez a intrat în proiect în luna mai, preluând 9% din acţiunile consorţiului de la Nabucco. Anterior, în aprilie, grupul german RWE a renunţat la Nabucco, participaţia companiei fiind preluată de OMV.Azerbaijanul era principalul potenţial furnizor de gaze naturale pentru Nabucco.
Exploatarea gazeiferă de la Şah Deniz, situată în Marea Caspică, este operată de gigantul birtanic BP, în parteneriat cu Statoil (Norvegia), SOCAR (Azerbaijan), Total (Franţa), Lukoil (Rusia), NIOC (Iran), şi TPAO (Turcia).
Compania azeră de petrol şi gaze SOCAR, controlată de stat, a câştigat recent controlul companiei greceşti DESFA, operatorul reţelei de transport al gazelor naturale din Grecia, după retragerea grupului Gazprom din cursă, potrivit presei internaţionale. Privatizarea DESFA a fost unul dintre obiectivele convenite în acordul de finanţare externă încheiat de Grecia cu UE şi FMI. http://www.realitatea.net/omv-confirma-esecul-megaproiectului-energetic
Adio Nabucco! Aşteptăm oferta energetică South Stream?
Nici măcar SUA nu a fost consecventă în a susţine Nabucco, semn că de acum încolo Europa de Est va trebui singură să preia iniţiativa de a-şi obţine independenţa energetică. Zăcămintele de gaze de şist Potrivit agenţiei Mediafax, România are rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi, estimează Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA), în condiţiile în care rezervele dovedite de gaze se plasează la 113 miliarde metri cubi, iar consumul anual este de aproximativ 14 miliarde metri cubi. Astfel, explorarea zăcămintelor de şist ar creşte cu 50% rezervele de petrol ale României şi de peste 10 ori rezervele de gaze naturale. România se plasează pe locul al treilea în UE privind rezervele de gaze de şist, după Polonia (4.190 miliarde metri cubi) şi Franţa (3.879 miliarde metri cubi), potrivit raportului EIA. Problema e că metoda perforării hidraulice ar putea pune în pericol mediul, iar de aici încep campaniile de lobby. Zăcămintele de gaze de la Marea Neagră Imediat după ce a anunţat eşecul proiectului Nabucco, grupul austriac OMV a mai declarat că ar putea construi propria conductă pentru transportul de gaze naturale, în funcţie de rezultatele explorării perimetrelor deţinute la Marea Neagră. OMV se va concentra de acum încolo pe proiectele de explorare la Marea Neagră. Potrivit directorului OMV, Gerhard Roiss, grupul a făcut făcut deja o descoperire uriaşă de gaze naturale în apele teritoriale ale României, unde investeşte 1 miliard de dolari în perimetrul Neptun, şi vor urma activităţi în apele teritoriale ale Ucrainei şi Bulgariei, urmând să extragă până la 6 miliarde de metri cubi anual. Proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România-Interconector) Proiectul are drept scop transportarea de gaze naturale de la zăcământul Şah Deniz spre România, Ungaria şi presupune livrarea gazului natural prin conducte din Azerbaidjan în Georgia şi lichefierea într-un terminal care ar urma să fie construit pe ţărmul georgian al Mării Negre, de unde să fie transportat pe mare în România. În terminalul din România ar avea loc regazeificarea şi transferul în sistemul naţional de transport prin conducte fie pentru tranzit, fie pentru consumul intern. Investiţia în proiectul AGRI este estimată între 1,2 miliarde euro şi 4,5 miliarde euro, în funcţie de capacitatea de transport. Problema e că, în afară de participanţii în cadrul AGRI LNG Project Company (Romgaz, Georgian Oil and Gas Company, State Oil Company of Azerbaijan, MVM), sunt puţine state care ar fi dispuse să investească în acest proiect , în condiţiile în care Baku respinge orice participare a Turkmenistanului ca potenţial copraticipant. La fel ca şi în situaţia gazelor de şist în România, un segment al societăţii georgiene vede AGRI ca pe o ameninţare ecologică. ...şi „oferta pe care nu o poţi refuza”: South Stream Nu ştim dacă această ofertă a fost făcută în cadrul discuţiei privind perspectivele de colaborare în domeniul energetic purtate de către premierul Victor Ponta şi secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev. Cu siguranţă, după eşecul Nabucco, ne putem aştepta la o creştere a presiunii mediatice din partea Rusiei în defavoarea materializării celor trei proiecte energetice menţionate mai sus. Scopul final va fi atragerea României în proiectul South Stream şi creşterea dependenţei energetice a României faţă de Federaţia Rusă de la 20%, la 50%. „Vocea Rusiei” a început această campanie încă de la începutul lunii iunie curent: „România, care în prezent importă din Rusia 2,6 miliarde metri cubi de gaze/an (la un preţ de 450 dolari/1.000 mc), are o poziţie centrală pe direcţia strategică balcanică şi o impresionantă infrastructură naţională de transport a gazelor creată în epoca socialistă, utilizată în prezent la 1/2 din capacitate. Cu toate acestea, conducătorii ei au refuzat să participe la South Stream şi gazoductul s-a orientat pe direcţia operativă greacă. El porneşte de la portul Anapa de pe litoralul rusesc, traversează Marea Neagră până în Bulgaria, la Varna, străbate teritoriile Bulgariei, Serbiei, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Austriei. În paralel, o ramificaţie a South Stream aprovizionează zona Balcanilor de vest (Macedonia, Muntenegru, Bosnia-Heţegovina, Croaţia şi Slovenia), alimentând totodată Grecia, Albania şi sudul Italiei pe sub Marea Adriatică (100 km între Vlore şi Otranto). Gazoductul South Stream va deveni funcţional înainte de 2017 şi i se va aloca 44% din gazele livrate de Gazprom” (Valentin Vasilescu, „Independenţa energetică a României e doar pe hârtie”). De altfel, şansa Rusiei de a-şi „reseta” relaţiile cu România vine pe filon energetic, iar ofertarea statelor „dezamăgite” de Nabucco se va înscrie ca fiind una din strategiile de consolidare a poziţilor (geo)economice ruse în Europa de Est. Răspunsul României la o astfel de provocare ar trebui să se realizeze prin sprijinul acordat proiectelor de diversificare a livrărilor de resurse energetice venite din partea partenerilor occidentali. Problema e că Europa de Est, atât la nivelul statelor, cât şi a partidelor aflate la guvernare în respectivele state, va avea un grad diferit de „răspuns” la o astfel de provocare. „Cred că ceea ce ne-am dori este o Românie care preia conducerea în zona ei europeană, în zona ei din lume”, spunea analistul american Matthew Rojansky. Cine va porni iniţiativa românească? Ţîbrigan Nicolae – absolvent al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, expert Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN). adev.ro/mp0xhh
Cine este Wesley Clark, noul consilier al lui Ponta?
Nu putini au fost cei care s-au aratat impresionati de fabuloasa achizitie a lui Victor Ponta: generalul american Wesley Clark, care a acceptat sa-i fie consilier pe probleme strategice si de securitate. Impresionant, nu? Bizar si halucinant, as spune eu? Sa fie o masura disperata a premierului zambaret de a ne arata ca e si el tot cu americanii si nu cu rusii… sau sunt alte interese la mijloc. Cititi mai jos un text al lui George Roncea pentru a afla cine este cu adevarat domnul Clark!
“Ziua de azi a scos la lumina in sfarsit papusarii actiunii grabite a gastii lui Ilici – Voiculescu de inlaturare prin orice mijloace a lui Traian Basescu. Gasca a scos banul de la tescherea si a platit un iepuras, Generalul Pitzipoanca – Wesley Clark, care a iesit din palarie si s-a asezat dragalas si parfumat alaturi de El Che de Vece, cum ii zic colegii din partid lui Tonta. Cine isi imagineaza ca Clark chiar lucreaza gratis pentru Ponta are creierul deranjat rau de la caldura. Lucreaza la fel de gratis ca si Tismaneanu pentru Basescu.
O imagine celebra a ramas marturie a momentului in care s-a lansat in bizniz Wesley Clark, “cel care munceste gratis” pentru Tonta si numai si numai pentru Tonta.
• Strangere de mana de milioane. De sute de milioane. Cine este in aceasta poza?
Pitziponcul de Wesley Clark, cel mai parfumat ofiter din tot NATO* (mai jos detalii) si un criminal sangeros, Hashim Thaci, mafiot albanez care a prosperat printre altele rapind si ucigand si apoi eviscerand mii de sarbi si vanzandu-le organele pe piata din Israel plus un criminal de razboi, Agim Ceku – urmarit de Tribunalul penal international, care avea ca principala distractie uciderea prizonierilor prin injectarea de otrava de vipera si amuzandu-se de chinurile lor sau, cand se mai plictisea, le hacuia mainile cu securea.
Deci pentru a lamuri ce-i cu poza:
• de la stanga la dreapta: criminalul Hashim Thaci, UCK (KLA) leader; Bernard Kouchner, UN Administrator of Kosovo; Gen. Sir Michael Jackson, KFOR Commander; criminalul Agim Ceku, Commander of KPC; Gen. Wesley Clark, NATO Commander. the picture showed General Clark in a congratulatory handshake with Hashim Thaci, leader of the KLA, which under the noses of KFOR had murdered or ethnically cleansed thousands of Kosovo Serbs and had destroyed more Orthodox Christian churches and monasteries than were destroyed in 500 years under the Ottoman Empire.
• de la stanga la dreapta: criminalul Hashim Thaci, UCK (KLA) leader; Bernard Kouchner, UN Administrator of Kosovo; Gen. Sir Michael Jackson, KFOR Commander; criminalul Agim Ceku, Commander of KPC; Gen. Wesley Clark, NATO Commander. the picture showed General Clark in a congratulatory handshake with Hashim Thaci, leader of the KLA, which under the noses of KFOR had murdered or ethnically cleansed thousands of Kosovo Serbs and had destroyed more Orthodox Christian churches and monasteries than were destroyed in 500 years under the Ottoman Empire.
• Next to Thaci was Bernard Kouchner, Chief U.N. administrator in Kosovo, British General Sir Michael Jackson, and Agim Ceku, who commanded the Croatian Army in “Operation Storm” that ethnically cleansed 250,000 Serbs from Krajina and murdered thousands and who now commands the Kosovo Protection Corps (KPC), the thinly disguised successor to the KLA.
• It should be noted that the KLA, with whom we allied ourselves, at one time was designated by the U.S. State Department as a terrorist organization. Of course, this is the same KLA about whom Senator Joe Lieberman said: “The United States of America and the Kosovo Liberation Army stand for the same values and principles . . . Fighting for the KLA is fighting for human rights and American values.” (Washington Post, Apr.28, 1999). Clark at Borders bookstore, Pentagon Center Mall, 17 Jul 2001 by Colonel George Jatras, USAF (Ret.)
Dupa ce si-a facut treaba in Kosovo, aducand la putere o mafie criminala, Wesley Clark si-a incasat si tainul chiar din mainile stranse calduros in aceasta poza de famiglie. (acum se chinuie sa aduca la putere in Romanika o mafie criminala..gratis cica, ce-am mai ras, ha ha ha) .
Dupa cum informa AFP si potrivit declaratiilor lui Clark, aceasta in calitate de presedinte al companiei Envidity, dupa ce a dat jos uniforma de gigolo, a decis sa investeasca in sectorul mineritului din Kosovo, o zona in care se afla mari zacaminte de carbune superior. si desigur dupa ce i-a lichidat pe toti sarbii din Kosovo ca sa faca loc biznizului…
Din obtinerea de carburanti sintetici din carbune guvernul kosovar (adica partenerii criminali din poza ai lui Clark) ar fi urmat sa obtina un profit din redevente de 300 de milioane de dolari anual. Ceea ce inseamna ca suma obtinuta de Clark este de ordinul miliardelor acesta laudandu-se ca are ca tinta obtinerea a 100.000 de barili de combustibil zilnic in Kosovo.
Generalul britanic Michael Jackson, care apare si el in celebra poza, s-a reintors si el in Kosovo, de aceasta data ca presedinte al Core Management Group si intoarce banii cu lopata, cu suportul criminalilor albanezi din poza pusi de el si Clark pe post de “oficiali de stat”.
Bernard Koushner, care apare si el in poza celebra a mafiotilor criminali, s-a casatorit cu o albaneza si are mari afaceri in Kosovo, cu statul desigur. Statul nerecunoscut de Traian Basescu, chestie care se pare ca i se intoarce acum.
o tarfa grasa care nu apare in poza este Madeleine Albright fosta secretar de Stat aflata in spatele retelei de telefonie mobila si internet Ipko Net, care isi desfasoara activitatea in Kosovo. Albright, care l-a lansat pe Clinton si pe Clark in politica, (dobitocu gigolo vroia sa ajunga candidat la presedintie din partea democratilor, sprijinit fremetic de catre comunistul Michael Moore), consiliaza Ipko Net prin The Albright Group.
o tarfa grasa care nu apare in poza este Madeleine Albright fosta secretar de Stat aflata in spatele retelei de telefonie mobila si internet Ipko Net, care isi desfasoara activitatea in Kosovo. Albright, care l-a lansat pe Clinton si pe Clark in politica, (dobitocu gigolo vroia sa ajunga candidat la presedintie din partea democratilor, sprijinit fremetic de catre comunistul Michael Moore), consiliaza Ipko Net prin The Albright Group.
Grasancaa hidoasa, un fel de versiune a lui Zoe Petre plus Alina Mungiu, era disperata sa-i bombardeze pe sarbi, in 1999, de pastele crestin ortodox deoarece tocmai aflase ca este evreica si s-a hotarat sa marcheze public acesta noua insusire a sa. desi familia ei fusese protejata de o familie de sarbi, in cel de-al doilea razboi mondial, ea a ordonat bombardamente cat mai intense, mai ales dupa ce urmasii familiei de sarbi care o adapostise in al doilea razboi mondial i-au cerut public sa inapoieze tablourile de familie furate de catre ai lui Albright, dupa ce au plecat din Iugoslavia, tablouri pe care le-au descoperit la grasana in casa, dupa un interviu luat acesteia la domiciliu de CNN in care apareau in imaginile televizate si colectia sa de tablouri, ca e o delicata ca tziganu de Nastase, mort dupa arta pentru arta…dintre care o parte erau ciordite. si de la sarbii care o gazduisera si-i salvasera viata…
Pe acest caraghios pomadat de Wesley Clark, implicat in asasinatul in masa de la Waco, ofiter de paie care in intreaga sa cariera militara a fost un execrabil comandant, obsedat ca o **** de boneta si hainutze, parfumat cu odicolon ca o cocota, l-am facut de ras (adica de cacao, desi in absenta, dar in prezenta unor discipoli de-ai sai) in anul 2000, la Budapesta, la o conferinta aranjata de catre cei care participasera la bombardarea Iugoslaviei in 1999.
Conferinta, evident, urma sa aseze o marca stiintifica si universitara “eficientei NATO” si intelepciunii boului de Clark, care mintzea ordinar in fata Congresului (o frauda grava la americani, mai ceva ca plagiatul). Cum tocmai iesise Raportul de 2000 de pagini semnat de Wesley Clark si prezentat Congresului american in care ofiterasul de paie se lauda cu “realizarili”, am prezentat atunci la Budapesta, in premiera, datele reale ale bombardamentelor, nu minciunile penibile ale politrucului lui Albright, cifre confirmate abia dupa cativa ani cand de exemplu s-a dovedit fara putinta de tagada ca cele peste 400 de tancuri pe care se laudase Clark ca le-a distrus erau…13, ca eficienta lovirii tintelor militare s-a ridicat la fabulosul procent de 2 la suta in schimb pierderile civile au atins cote de carnagiu.
comunicarea scrisa de mine si prezentata la conferinta, desi a fost predata secretariatului CEU, este singura dintre toate comunicarile prezentate atunci care n-a fost niciodata postata pe internet si lipseste de pe site-ul universitatii. materialul a fost punctul de plecare al unei carti despre razboiul din Iugoslavia pe care n-am mai publicat-o, la rugamintea unor cadre militare si profesori, pentru a nu dezamagi romanii cu privire la himera NATO, obiectiv de politica de securitate a Romaniei major.
Conferinta, evident, urma sa aseze o marca stiintifica si universitara “eficientei NATO” si intelepciunii boului de Clark, care mintzea ordinar in fata Congresului (o frauda grava la americani, mai ceva ca plagiatul). Cum tocmai iesise Raportul de 2000 de pagini semnat de Wesley Clark si prezentat Congresului american in care ofiterasul de paie se lauda cu “realizarili”, am prezentat atunci la Budapesta, in premiera, datele reale ale bombardamentelor, nu minciunile penibile ale politrucului lui Albright, cifre confirmate abia dupa cativa ani cand de exemplu s-a dovedit fara putinta de tagada ca cele peste 400 de tancuri pe care se laudase Clark ca le-a distrus erau…13, ca eficienta lovirii tintelor militare s-a ridicat la fabulosul procent de 2 la suta in schimb pierderile civile au atins cote de carnagiu.
comunicarea scrisa de mine si prezentata la conferinta, desi a fost predata secretariatului CEU, este singura dintre toate comunicarile prezentate atunci care n-a fost niciodata postata pe internet si lipseste de pe site-ul universitatii. materialul a fost punctul de plecare al unei carti despre razboiul din Iugoslavia pe care n-am mai publicat-o, la rugamintea unor cadre militare si profesori, pentru a nu dezamagi romanii cu privire la himera NATO, obiectiv de politica de securitate a Romaniei major.
Cateva date din presa americana despre pitziponcu neispravit
• The Perfumed Prince and Other Political Tales
by John Chuckman, Dissident Voice,
September 6, 2003
September 6, 2003
The Perfumed Prince declared himself a Democrat. Many Americans may not recognize the nickname bestowed upon Wesley Clarke by British colleagues as he strutted around Serbia with his set of platinum-plated general’s stars carefully repositioned each day to a freshly-starched and ironed camouflage cap, wafting a thick vapor trail of cologne.
• Don’t Be Fooled Again Gen. Wesley Clark: War Criminal
September 17, 2003
September 17, 2003
Gen. Wesley Clark
by MITCHEL COHEN
by MITCHEL COHEN
Gen. Wesley Clark is a major war criminal. Please don’t be fooled by the current well-orchestrated push to nominate Clark as Democratic Party nominee for president, at trap which Michael Moore has apparently fallen into as well as a number of other well-meaning peace people.
Gen. Wesley Clark was in charge of refugee camps in the 1980s and 1990s where Haitian refugees who were fleeing first Baby Doc Duvalier (and later the new regime installed by the US following the overthrowal of the elected Aristide government in the early 1990s), were packed, under appalling conditions condemned by the Center for Constitutional Rights, among many others. In the 1980s, many Haitian male refugees incarcerated at Krome (in Miami), and Fort Allen (in Puerto Rico) reported a strange condition called gyneacomastia, a situation in which they developed full female breasts.
Ira Kurzban, attorney for the Haitian Refugee Center, managed to pry free government documents via a lawsuit on behalf of the refugees. These contained the startling information that prison officials had ordered the refugees sprayed repeatedly with highly toxic chemicals never designed for such generic use.
The officer in charge of the refugee camp? None other than Gen. Wesley Clark, chief of operations at the US Navy internment camp at Guantanamo, and later head of NATO forces bombing Yugoslavia. The documents go on to say that lengthy exposure to the particular chemicals can cause hormonal changes that induce development of female breasts.
Medical studies of female Haitian refugees in New York revealed that they had a much higher rate of cervical cancer than the rest of the female population.
Half a decade later, Gen Welsey Clark was supreme NATO commander in Yugoslavia. He presided over the massive use of depeleted uranium weapons there which poisoned Yugoslavia’s water supply and agriculture, leading to an extremely high rate of miscarriages and childhood cancers.
Clark was in charge of NATO’s “spin” in the Yugoslavia bombardment. Clark called the destruction of a Yugoslav train filled with civilians by a NATO missile “an uncanny accident.” He said the same each time that NATO bombed civilian targets, which happened frequently.
Paul Watson reported in the San Francisco Chronicle that “NATO bombers scored several direct hits here in Kosovo’s capital yesterday – including a graveyard, a bus station, and a children’s basketball court.” (April 14)
A Spanish pilot flying missions for NATO, Capt. Martin de la Hoz, stated that on a number of occasions his supervising colonel protested to NATO about their bombing of non-military, civilian targets. “Once there was a coded order from the North American military that we should drop anti-personnel bombs over Pristina and Nis. All of the missions that we flew, all and each one, were planned in detail, including attacking planes, targets and type of ammunition, by US high-ranking military authorities.
… They are destroying the country,” the Spanish F-18 pilot continued, “bombing it with novel weapons, toxic nerve gasses, surface mines dropped by parachute, bombs containing uranium, black napalm, sterilization chemicals, sprayings to poison crops, and weapons of which even we still know nothing about.” (quoted in “Articulo 20,” a Spanish weekly newspaper, June 14, 1999)
Clark defended all of these bombings, and was an integral part of the Clinton team’s “spin” operation in Yugoslavia.
Gen. Wesley Clark was in charge of refugee camps in the 1980s and 1990s where Haitian refugees who were fleeing first Baby Doc Duvalier (and later the new regime installed by the US following the overthrowal of the elected Aristide government in the early 1990s), were packed, under appalling conditions condemned by the Center for Constitutional Rights, among many others. In the 1980s, many Haitian male refugees incarcerated at Krome (in Miami), and Fort Allen (in Puerto Rico) reported a strange condition called gyneacomastia, a situation in which they developed full female breasts.
Ira Kurzban, attorney for the Haitian Refugee Center, managed to pry free government documents via a lawsuit on behalf of the refugees. These contained the startling information that prison officials had ordered the refugees sprayed repeatedly with highly toxic chemicals never designed for such generic use.
The officer in charge of the refugee camp? None other than Gen. Wesley Clark, chief of operations at the US Navy internment camp at Guantanamo, and later head of NATO forces bombing Yugoslavia. The documents go on to say that lengthy exposure to the particular chemicals can cause hormonal changes that induce development of female breasts.
Medical studies of female Haitian refugees in New York revealed that they had a much higher rate of cervical cancer than the rest of the female population.
Half a decade later, Gen Welsey Clark was supreme NATO commander in Yugoslavia. He presided over the massive use of depeleted uranium weapons there which poisoned Yugoslavia’s water supply and agriculture, leading to an extremely high rate of miscarriages and childhood cancers.
Clark was in charge of NATO’s “spin” in the Yugoslavia bombardment. Clark called the destruction of a Yugoslav train filled with civilians by a NATO missile “an uncanny accident.” He said the same each time that NATO bombed civilian targets, which happened frequently.
Paul Watson reported in the San Francisco Chronicle that “NATO bombers scored several direct hits here in Kosovo’s capital yesterday – including a graveyard, a bus station, and a children’s basketball court.” (April 14)
A Spanish pilot flying missions for NATO, Capt. Martin de la Hoz, stated that on a number of occasions his supervising colonel protested to NATO about their bombing of non-military, civilian targets. “Once there was a coded order from the North American military that we should drop anti-personnel bombs over Pristina and Nis. All of the missions that we flew, all and each one, were planned in detail, including attacking planes, targets and type of ammunition, by US high-ranking military authorities.
… They are destroying the country,” the Spanish F-18 pilot continued, “bombing it with novel weapons, toxic nerve gasses, surface mines dropped by parachute, bombs containing uranium, black napalm, sterilization chemicals, sprayings to poison crops, and weapons of which even we still know nothing about.” (quoted in “Articulo 20,” a Spanish weekly newspaper, June 14, 1999)
Clark defended all of these bombings, and was an integral part of the Clinton team’s “spin” operation in Yugoslavia.
A Vain, Pompous Brown-noser Meet the Real Gen. Clark
September 17, 2003
September 17, 2003
Meet the Real Wesley Clark
by JEFFREY ST. CLAIR And ALEXANDER COCKBURN
Anyone seeking to understand the bloody fiasco of the Serbian war need hardly look further than the person of the beribboned Supreme Allied Commander, General Wesley K. Clark. Politicians and journalists are generally according him a respectful hearing as he discourses on the “schedule” for the destruction of Serbia, tellingly embracing phrases favored by military bureaucrats such as “systematic” and “methodical”.
The reaction from former army subordinates is very different. “The poster child for everything that is wrong with the GO (general officer) corps,” exclaims one colonel, who has had occasion to observe Clark in action, citing, among other examples, his command of the 1st Cavalry Division at Fort Hood from 1992 to 1994.
While Clark’s official Pentagon biography proclaims his triumph in “transitioning the Division into a rapidly deployable force” this officer describes the “1st Horse Division” as “easily the worst division I have ever seen in 25 years of doing this stuff.”
Such strong reactions are common. A major in the 3rd Brigade of the 4th Infantry Division at Fort Carson, Colorado when Clark was in command there in the early 1980s described him as a man who “regards each and every one of his subordinates as a potential threat to his career”.
While he regards his junior officers with watchful suspicion, he customarily accords the lower ranks little more than arrogant contempt. A veteran of Clark’s tenure at Fort Hood recalls the general’s “massive tantrum because the privates and sergeants and wives in the crowded (canteen) checkout lines didn’t jump out of the way fast enough to let him through”.
Clark’s demeanor to those above is, of course, very different, a mode of behavior that has earned him rich dividends over the years. Thus, early in 1994, he was a candidate for promotion from two to three star general. Only one hurdle remained – a war game exercise known as the Battle Command Training Program in which Clark would have to maneuver his division against an opposing force. The commander of the opposing force, or “OPFOR” was known for the military skill with which he routinely demolished opponents.
But Clark’s patrons on high were determined that no such humiliation should be visited on their favorite. Prior to the exercise therefore, strict orders came down that the battle should go Clark’s way. Accordingly, the OPFOR was reduced in strength by half, thus enabling Clark, despite deploying tactics of signal ineptitude, to triumph. His third star came down a few weeks later.
Battle exercises and war games are of course meant to test the fighting skills of commanders and troops. The army’s most important venue for such training is the National Training Center at Fort Irwin, California, where Clark commanded from October 1989 to October 1991 and where his men derisively nicknamed him “Section Leader Six” for his obsessive micro-management.
At the NTC, army units face a resident OPFOR that has, through constant battle practice coupled with innovative tactics and close knowledge of the terrain, become adept at routing the visiting “Blue Force” opponents. For Clark, this naturally posed a problem. Not only were his men using unconventional tactics, they were also humiliating Blue Force generals who might nurture resentment against the NTC commander and thus discommode his career at some future date. To the disgust of the junior OPFOR officers Clark therefore frequently fought to lose, sending his men on suicidal attacks in order that the Blue Forces should go home happy and owing debts of gratitude to their obliging foe.
All observers agree that Clark has always displayed an obsessive concern with the perquisites and appurtenances of rank. Ever since he acceded to the Nato command post, the entourage with which he travels has accordingly grown to gargantuan proportions to the point where even civilians are beginning to comment. A Senate aide recalls his appearances to testify, prior to which aides scurry about the room adjusting lights, polishing his chair, testing the microphone etc prior to the precisely timed and choreographed moment when the Supreme Allied Commander Europe makes his entrance.
“We are state of the art pomposity and arrogance up here,” remarks the aide. “So when a witness displays those traits so egregiously that even the senators notice, you know we’re in trouble.” His NATO subordinates call him, not with affection, “the Supreme Being”.
“Clark is smart,” concludes one who has monitored his career. “But his whole life has been spent manipulating appearances (e.g. the doctored OPFOR exercise) in the interests of his career. Now he is faced with a reality he can’t control.” This observer concludes that, confronted with the wily Slobodan and other unavoidable variables of war, Clark will soon come unglued. “Watch the carpets at NATO HQ for teeth marks.” CP
The reaction from former army subordinates is very different. “The poster child for everything that is wrong with the GO (general officer) corps,” exclaims one colonel, who has had occasion to observe Clark in action, citing, among other examples, his command of the 1st Cavalry Division at Fort Hood from 1992 to 1994.
While Clark’s official Pentagon biography proclaims his triumph in “transitioning the Division into a rapidly deployable force” this officer describes the “1st Horse Division” as “easily the worst division I have ever seen in 25 years of doing this stuff.”
Such strong reactions are common. A major in the 3rd Brigade of the 4th Infantry Division at Fort Carson, Colorado when Clark was in command there in the early 1980s described him as a man who “regards each and every one of his subordinates as a potential threat to his career”.
While he regards his junior officers with watchful suspicion, he customarily accords the lower ranks little more than arrogant contempt. A veteran of Clark’s tenure at Fort Hood recalls the general’s “massive tantrum because the privates and sergeants and wives in the crowded (canteen) checkout lines didn’t jump out of the way fast enough to let him through”.
Clark’s demeanor to those above is, of course, very different, a mode of behavior that has earned him rich dividends over the years. Thus, early in 1994, he was a candidate for promotion from two to three star general. Only one hurdle remained – a war game exercise known as the Battle Command Training Program in which Clark would have to maneuver his division against an opposing force. The commander of the opposing force, or “OPFOR” was known for the military skill with which he routinely demolished opponents.
But Clark’s patrons on high were determined that no such humiliation should be visited on their favorite. Prior to the exercise therefore, strict orders came down that the battle should go Clark’s way. Accordingly, the OPFOR was reduced in strength by half, thus enabling Clark, despite deploying tactics of signal ineptitude, to triumph. His third star came down a few weeks later.
Battle exercises and war games are of course meant to test the fighting skills of commanders and troops. The army’s most important venue for such training is the National Training Center at Fort Irwin, California, where Clark commanded from October 1989 to October 1991 and where his men derisively nicknamed him “Section Leader Six” for his obsessive micro-management.
At the NTC, army units face a resident OPFOR that has, through constant battle practice coupled with innovative tactics and close knowledge of the terrain, become adept at routing the visiting “Blue Force” opponents. For Clark, this naturally posed a problem. Not only were his men using unconventional tactics, they were also humiliating Blue Force generals who might nurture resentment against the NTC commander and thus discommode his career at some future date. To the disgust of the junior OPFOR officers Clark therefore frequently fought to lose, sending his men on suicidal attacks in order that the Blue Forces should go home happy and owing debts of gratitude to their obliging foe.
All observers agree that Clark has always displayed an obsessive concern with the perquisites and appurtenances of rank. Ever since he acceded to the Nato command post, the entourage with which he travels has accordingly grown to gargantuan proportions to the point where even civilians are beginning to comment. A Senate aide recalls his appearances to testify, prior to which aides scurry about the room adjusting lights, polishing his chair, testing the microphone etc prior to the precisely timed and choreographed moment when the Supreme Allied Commander Europe makes his entrance.
“We are state of the art pomposity and arrogance up here,” remarks the aide. “So when a witness displays those traits so egregiously that even the senators notice, you know we’re in trouble.” His NATO subordinates call him, not with affection, “the Supreme Being”.
“Clark is smart,” concludes one who has monitored his career. “But his whole life has been spent manipulating appearances (e.g. the doctored OPFOR exercise) in the interests of his career. Now he is faced with a reality he can’t control.” This observer concludes that, confronted with the wily Slobodan and other unavoidable variables of war, Clark will soon come unglued. “Watch the carpets at NATO HQ for teeth marks.” CP
• The Fire Last Time Wesley Clark and Waco
September 17, 2003
September 17, 2003
Wesley Clark and Waco
by ALEXANDER COCKBURN And JEFFREY ST. CLAIR
by ALEXANDER COCKBURN And JEFFREY ST. CLAIR
On February 28, 1993 the Bureau of Alcohol, Tobacco and Firearms launched its disastrous and lethal raid on the Branch Dividian compound outside Waco, Texas. Even before the raid, members of the US Armed Forces, many of them in civilian dress, were around the compound.
In the wake of the Feb 28 debacle Texas governor Anne Richards asked to consult with knowledgeable military personnel. Her request went to the US Army base at Fort Hood, where the commanding officer of the US Army’s III corps referred her to the Cavalry Division of the III Corps, whose commander at the time was Wesley Clark. Subsequent congressional enquiry records that Richards met with Wesley Clark’s number two, the assistant division commander, who advised her on military equipment that might be used in a subsequent raid. Clark’s man, at Richard’s request, also met with the head of the Texas National Guard.
Two senior Army officers subsequently travelled to a crucial April 14 meeting in Washington, D.C. with Attorney General Janet Reno and Justice Department and FBI officials in which the impending April 19 attack on the compound was reviewed. The 186-page “Investigation into the Activities of Federal Law Enforcement Agencies Towards the Branch Davidians”, prepared by the Committee on Government Reform and Oversight and lodged in 1996 (CR 104 749) does not name these two officers and at deadline CounterPunch has so far been unable to unearth them. One of these officers had reconnoitered the Branch Davidian compound a day earlier, on April 13. During the Justice Dept. meeting one of the officers told Reno that if the military had been called in to end a barricade situation as part of a military operation in a foreign country, it would focus its efforts on “taking out” the leader of the operation.
Ultimately tanks from Fort Hood were used in the final catastrophic assault on the Branch Davidian compound on April 19. Certainly the Waco onslaught bears characteristics typical of Gen. Wesley Clark: the eagerness to take out the leader (viz., the Clark-ordered bombing of Milosevich’s private residence); the utter disregard for the lives of innocent men, women and children; the arrogant miscalculations about the effects of force; disregard for law, whether of the Posse Comitatus Act governing military actions within the United States or, abroad, the purview of the Nuremberg laws on war crimes and attacks on civilians.
Waco Update: The Delta Force Was There
Amid Nato military supremo Wesley Clark’s onslaught on the civilians of Serbia the question arose: did Clark hone his civilian-killing skills at Waco, where the FBI oversaw the largest single spasm of slaughter of civilians by law enforcement in US history, when nearly a hundred Branch Davidians died amid an assault by tanks, flame-throwers and snipers.
The tanks were from Fort Hood, where Wesley Clark was, in early 1993, commander of the Cavalry Division of the US Army’s III Corps. In our last issue we cited a congressional report commissioned in the aftermath of Waco which described how Texas governor Anne Richards had consulted with Clark’s number two at Fort Hood. Then, on April 14, there was a summit at the Justice Department in Washington, where Attorney General Janet Reno, top Justice Department and FBI officials and two unnamed senior Army officers reviewed the final assault plan scheduled for April 19.
The two Army officers at the Justice Department that day were Colonel Gerald Boykin, and his superior, Gen. Peter J. Schoomaker, the head of Special Forces at Fort Bragg. Though Clark (who had served with Schoomaker) was not directly involved in the onslaught on the Branch Davidians, the role of the US Army in that affair throws into harsh relief the way prohibitions against the use of the US military for civilian law enforcement can be swiftly by-passed.
Boykin and Schoomacher were present because the Army’s Fort Bragg-based Combat Applications Group-popularly known as the Delta Force-had been enlisted as part of the assault team on the Branch Davidian Compound. It appears that President Clinton had signed a waiver of the Posse Comitatus Act, with the precedent being Ronald Reagan’s revocation of the Act in 1987, allowing the Delta Force to be involved in suppressing the Atlanta prison riot.
The role of the Delta Force, the identity of the two Army officers, the revocation of Posse Comitatus all form part of the disclosures of a forthcoming documentary film, Waco: A New Revelation, put together by part of the team that produced an earlier, excellent film, Waco: Rules of Engagement. Following our questions about Wesley Clark’s possible involvement at Waco, producer/researcher Mike McNulty called us with some details of his new documentary-directed by Jason van Fleet and due to be released in July.
After energetic use of Freedom of Information Act enquiries, plus research in three repositories in Texas holding evidence from the Waco inferno, plus other extensive investigations, McNulty and his team have put together an explosive file:
. 28 video tapes from the repositories show that in the final onslaught on the Waco compound were members of the US military in special assault gear and with name tags obscured. As noted above, Clinton’s revocation of the Posse Comitatus Act made this presence legal. McNulty isolates Vince Foster as the White House point man for the Waco operation.
McNulty cites Foster’s widow as saying that the depression that prompted the White House lawyer’s death was fueled by horror at the carnage at Waco for which the White House had given the ultimate green light. Foster was writing a Waco report when he died. McNulty says that some documents about Foster and Waco were among those removed from his office after his death, later to surface in a White house store room sheltering archives of the First Lady.
The film, McNulty says, discloses how the federal assault team placed explosives on top of a compound bunker whither the feds believed the Branch Davidian leaders might flee. Material evidence collected by McNulty shows that the FBI/Delta assault force bombarded the compound with pyrophoric–i.e. fire-causing–projectiles.
In the wake of the Feb 28 debacle Texas governor Anne Richards asked to consult with knowledgeable military personnel. Her request went to the US Army base at Fort Hood, where the commanding officer of the US Army’s III corps referred her to the Cavalry Division of the III Corps, whose commander at the time was Wesley Clark. Subsequent congressional enquiry records that Richards met with Wesley Clark’s number two, the assistant division commander, who advised her on military equipment that might be used in a subsequent raid. Clark’s man, at Richard’s request, also met with the head of the Texas National Guard.
Two senior Army officers subsequently travelled to a crucial April 14 meeting in Washington, D.C. with Attorney General Janet Reno and Justice Department and FBI officials in which the impending April 19 attack on the compound was reviewed. The 186-page “Investigation into the Activities of Federal Law Enforcement Agencies Towards the Branch Davidians”, prepared by the Committee on Government Reform and Oversight and lodged in 1996 (CR 104 749) does not name these two officers and at deadline CounterPunch has so far been unable to unearth them. One of these officers had reconnoitered the Branch Davidian compound a day earlier, on April 13. During the Justice Dept. meeting one of the officers told Reno that if the military had been called in to end a barricade situation as part of a military operation in a foreign country, it would focus its efforts on “taking out” the leader of the operation.
Ultimately tanks from Fort Hood were used in the final catastrophic assault on the Branch Davidian compound on April 19. Certainly the Waco onslaught bears characteristics typical of Gen. Wesley Clark: the eagerness to take out the leader (viz., the Clark-ordered bombing of Milosevich’s private residence); the utter disregard for the lives of innocent men, women and children; the arrogant miscalculations about the effects of force; disregard for law, whether of the Posse Comitatus Act governing military actions within the United States or, abroad, the purview of the Nuremberg laws on war crimes and attacks on civilians.
Waco Update: The Delta Force Was There
Amid Nato military supremo Wesley Clark’s onslaught on the civilians of Serbia the question arose: did Clark hone his civilian-killing skills at Waco, where the FBI oversaw the largest single spasm of slaughter of civilians by law enforcement in US history, when nearly a hundred Branch Davidians died amid an assault by tanks, flame-throwers and snipers.
The tanks were from Fort Hood, where Wesley Clark was, in early 1993, commander of the Cavalry Division of the US Army’s III Corps. In our last issue we cited a congressional report commissioned in the aftermath of Waco which described how Texas governor Anne Richards had consulted with Clark’s number two at Fort Hood. Then, on April 14, there was a summit at the Justice Department in Washington, where Attorney General Janet Reno, top Justice Department and FBI officials and two unnamed senior Army officers reviewed the final assault plan scheduled for April 19.
The two Army officers at the Justice Department that day were Colonel Gerald Boykin, and his superior, Gen. Peter J. Schoomaker, the head of Special Forces at Fort Bragg. Though Clark (who had served with Schoomaker) was not directly involved in the onslaught on the Branch Davidians, the role of the US Army in that affair throws into harsh relief the way prohibitions against the use of the US military for civilian law enforcement can be swiftly by-passed.
Boykin and Schoomacher were present because the Army’s Fort Bragg-based Combat Applications Group-popularly known as the Delta Force-had been enlisted as part of the assault team on the Branch Davidian Compound. It appears that President Clinton had signed a waiver of the Posse Comitatus Act, with the precedent being Ronald Reagan’s revocation of the Act in 1987, allowing the Delta Force to be involved in suppressing the Atlanta prison riot.
The role of the Delta Force, the identity of the two Army officers, the revocation of Posse Comitatus all form part of the disclosures of a forthcoming documentary film, Waco: A New Revelation, put together by part of the team that produced an earlier, excellent film, Waco: Rules of Engagement. Following our questions about Wesley Clark’s possible involvement at Waco, producer/researcher Mike McNulty called us with some details of his new documentary-directed by Jason van Fleet and due to be released in July.
After energetic use of Freedom of Information Act enquiries, plus research in three repositories in Texas holding evidence from the Waco inferno, plus other extensive investigations, McNulty and his team have put together an explosive file:
. 28 video tapes from the repositories show that in the final onslaught on the Waco compound were members of the US military in special assault gear and with name tags obscured. As noted above, Clinton’s revocation of the Posse Comitatus Act made this presence legal. McNulty isolates Vince Foster as the White House point man for the Waco operation.
McNulty cites Foster’s widow as saying that the depression that prompted the White House lawyer’s death was fueled by horror at the carnage at Waco for which the White House had given the ultimate green light. Foster was writing a Waco report when he died. McNulty says that some documents about Foster and Waco were among those removed from his office after his death, later to surface in a White house store room sheltering archives of the First Lady.
The film, McNulty says, discloses how the federal assault team placed explosives on top of a compound bunker whither the feds believed the Branch Davidian leaders might flee. Material evidence collected by McNulty shows that the FBI/Delta assault force bombarded the compound with pyrophoric–i.e. fire-causing–projectiles.
Erosion of Posse Comitatus Act prohibitions on the involvement of the US military in law enforcement here is particularly sinister. The congressional report on Waco showed that some Army officers were extremely disturbed at requests for military assistance by the FBI, and there were some acrimonious exchanges at the time. The drug war, needless to say, has been a prime solvent in this process of erosion. One factor is the malign cross-fertilization occurring when these so-called “elite units”–the Army’s Combat Application Group, the FBI’s Hostage Rescue Team, the Navy’s SEALs–all train together, along with SWAT teams from police forces across the country. Thousands of law enforcement officers have now cut their teeth on the homicidal commando techniques most flagrantly displayed by the killers assembled in the British SAS, members of which were also present at the Waco siege. The Rambo mindset now saturates law enforcement, and even the rangers in Fish and Game Departments now pack heat. Both CounterPunch editors have had the experience of being asked to down their fly rods and produce ID, by young Fish and Game rangers with semi-automatics on their hips. “
