Cuprul românesc este dus în China de patronul rețelei de proxenetism

Vezi și

Cine din statul român poate explica publicului această succesiune uluitoare de evenimente?

Fiecare dintre faptele care urmează provine exclusiv din documente oficiale.

Am preferat să lăsăm să vorbească doar actele.

Cine poate justifica pentru cetățenii români complicitățile și mușamalizările acestea:

1999 Chinezul Wang Yan primește cetățenia română sub numele de Alexandru Ioan.
Hotărârea de Guvern nr. 360 / 6 iunie 1999

2005 Alexandru Ioan, zis și ”Senatorul” Wang Yan, apare alături de chinezul Mihai în dosarul DIICOT de prostituție cu minore și trafic transfrontalier. Conform martorilor și inculpaților din caz, Wang Yan comite acte de șantaj, violență și extorcare, în complicitate cu ofițeri români corupți!
Dosar nr.719/D/P/2005

2007 Ambasada Chinei intervine printr-o scrisoare către Înalta Curte în favoarea cetățeanului său Mihai. Mihai era secretar general, iar Wang Yan era președinte al Camerei de Comerț și Industrie Chino-Române.
Adresa 07341 din 10 iulie 2017, aflată la Dosarul ”Shanghai”

2009 DIICOT închide cazul disjuns, fără ca Wang Yan sau ofițerii români corupți din dosar să fie trimiși în instanță. Statul recunoaște că ”procurorii au clasat cazul fără să administreze alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt”.
Comunicatul Parchetului General, 1 februarie 2018

2011 Ambasadorul Chinei la București, Liu Zengwen, și prim-ministrul României, Emil Boc, inaugurează afacerea condusă de Wang Yan, Mihai și de alți mafioți la ”China Town”, în Afumați.
Agenda publică a premierului României, 19 iulie 2011

2012 SRI solicită retragerea cetățeniei lui Alexandru Ioan (Wang Yan) pentru că ”a săvârșit fapte care pun în pericol siguranța națională”.
Dosarul de retragere a cetățeniei române nr 275/R/2012

2013 Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie dispune retragerea cetățeniei. ANC motivează prin art. 3, literele f) și l) din Legea Siguranței Naționale, ceea ce înseamnă că Alexandru Ioan a făcut parte din organizații care s-au ocupat fie cu ”subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țarii ”, fie cu ”acte de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”.
Ordinul președintelui ANC 365/P/ 5 iunie 2013

2014 Wang Yan face contestație la Tribunalul București. Pierde cererea de suspendare a retragerii cetățeniei, mai face o contestație, dar, brusc, renunță!
Hotărârea nr. 4185/ 17 septembrie 2013 a Tribunalului București

2017 ”Senatorul” Wang reapare în România, de data asta în calitate de cetățean chinez, și locuiește actualmente în București. Participă la licitația organizată de societatea strategică Cupru Min. Procedura contestată de restul participanților este câștigată de Merlion Resources, un trader din Hong Kong al cărui reprezentant este Wang Yan!
Contract Cupru Min – Merlion, 10 octombrie 2017

2018 După ce DIICOT pasează cazul licitației câștigate de Wang Yan la Cupru Min, ”nu a reieșit săvârșirea vreunei infracțiuni de competența DIICOT”, plângerea ajunge în 2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia.
Adresă DIICOT 3095-VIII-I/2017

2018 Declarat de statul român ”pericol de siguranță națională”, Wang Yan semnează în numele firmei care cumpără și exportă azi de la Cupru Min întreaga producție de concentrat de cupru a României.
Contract Cupru Min – Merlion.

Integral pe TOLO.RO

Nu te astepta la vreuna din Țările vecine să îți dorească binele !

Dar TU poți să ți-l dorești , pentru tine și Poporul tău !

Copii care merg la școală in fiecare zi 8 Km prin noroi

Definirea si clasificarea actiunilor teroriste

Cpt. instructor Daniel Cismaru

Tendintele de manifestare din ce in ce mai brutale a actiunilor teroriste de ordin politic, nationalist sau religios, amplificarea violentelor si a actiunilor agresive de tip atentat, genereaza un puternic sentiment de insecuritate si constituie o permanenta amenintare la adresa securitatii nationale a statelor lumii.

Definirea terorismului in ordine cronologica:

Terorism inseamna amenintarea cu folosirea violentei sau chiar folosirea acesteia in scopuri politice (Crozier 1960).

Terorismul consta in acte de violenta planificate, folosite in scopuri politice, explicite indreptate impotriva unei puteri organizationale sau structuri statale si, care implica un numar relativ mic de conspiratori (Hamilton 1978).

Terorismul inseamna folosirea sistematica a violentei in scopuri politice, indreptata impotriva celor neimplicate direct in conflictul politic, iar taria sa depinde de patru factori: arme, mobilitate, comunicatii si bani (Tromp 1979).

Actiunile teroriste sunt ostentative (demonstrative) spectaculoase si teatrale, iar victimele sunt simple instrumente in jocul terorist (Hacker 1981).

Terorismul inseamna folosirea extinsa si sistematica a violentei ofensive, a crimei si distrugerii, vizând oficialitatile guvernamentale si populatia in general, ca si proprietatea publica si privata in scopul de a determina indivizii, grupurile, comunitatile, entitatile economice si administrative sa-si schimbe comportamentul si strategiile actuale astfel incât sa corespunda cererilor teroriste (Sherman 1981).

Terorismul este folosirea violentei sau amenintarii cu violenta in scopuri politice de catre persoane sau bunuri indiferent daca actioneaza pentru sau impotriva autoritatii guvernamentale stabilite daca asemenea actiuni urmaresc influentarea unui grup tinta aflat dincolo de victima sau victimele imediate (Leger 1990).

Militarii vad in general in terorism o forma de conflict de intensivitate scazuta fiind la celalalt capat al spectrului un conflict armat care sfârseste cu un razboi generalizat. In efortul de considerare a terorismului ca pe o forma de ducere a razboiului, militarii isi focalizeaza atentia asupra statelor sponsor si asupra gruparilor teroriste din perspectiva strategiei, iar asupra indivizilor si actelor de terorism din perspectiva tactica.

Clasificarea actiunilor teroriste

Terorismul se manifesta sub multiple aspecte, scopurile si mobilurile acestuia nefiind aceleasi. Literatura de specialitate clasifica actiunile folosind diferite criterii.

1. Actiunile teroriste calificate dupa modalitatile de executare:

-terorismul direct care vizeaza un scop diversionist imediat, acesta constituind insusi obiectivul actiunii propriu-zise;

-terorismul indirect in care se incadreaza toate actele distructive care vin in sprijinul infaptuirii actului principal caci actul terorist nu este pregatit la intâmplare.

2. Actiunile teroriste clasificate dupa mobilul care sta la baza actului terorist:

-terorismul de drept comun caracterizat printr-o violenta de amploare folosita pe timpul realizarii scopului propus. Este de fapt terorismul folosit in scopuri personale;

-terorismul social folosit la schimbarea ordinii de drept intr-o tara. Se caracterizeaza prin faptul ca nu depaseste granita unui stat;

-terorismul politic este dirijat impotriva statului si a organelor sale democratice. Vizeaza ruperea relatiilor dintre state, agresarea acestora, influentarea politicii interne sau externe;

-terorismul de stat reprezinta forma cea mai grava si cea mai distrugatoare, mai este numit si terorism politico-guvernamental armat. Terorismul de stat a aparut odata cu statul. Manifestarea lui consta in: sabotaj, diversiuni, influenta psihologica etc.

3. Actiunile teroriste clasificate dupa spatiul in care se practica:

-terorism national sau intern, când toate elementele constitutive ale acestuia, se desfasoara pe teritoriul unui stat;

-terorism international când fortele angajate sau implicate precum si efectele actelor teroriste se prelungesc pe teritoriul mai multor state.

4. Actiunile teroriste clasificate dupa tipologia formelor de manifestare:

-terorismul organizational specific gruparilor mici care nu dispun de sprijin popular;

-terorismul practicat in contextul insurgentelor, menit sa erodeze credibilitatea guvernului, legitimitatea politica prin terorizarea civililor;

-terorismul sponsorizat, care implica sprijinirea unor grupari teroriste de catre state suverane.

Tehnologiile avansate cât si scenariile folosite fac actiunile teroriste foarte distructive.

Note bibliografice

[ 1] * * *, Terminologia de specialitate, terorism, antiterorism – S.P.P., 1993

[ 2] * * *, Terrorism Group Profiles – U.S. Gouvernnent Office Washington D.C., 1999-2000

[ 3] * * *, The New Encyclopaedie Britanica Inc., 1995

[ 4] Mr. Laurentiu D. Nita, Terorism, Antiterorism, Contraterorism, 1997

[ 5] Heliona Ianculescu, Cazuri celebre in istoria terorismului, Editura Niculescu, 1998

[ 6] Maxim Ioan, Terorismul: cauze, efecte si masuri de combatere, Editura Meridian, 1998

[ 7] * * *, Countering Terrorism U.S. Army http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2001/1r7.html

Inspectorii Gărzii Financiare , Rezolvînd Fenomenul Corupției și Evaziunii Fiscale !

Acţiunea de teroare , realitate definită prin groază, spaimă, frică provocată intenţionat prin ameninţări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare.

Consideraţii privind terorismul contemporan Lt. Cristian TUN-COMŞA 1. Terorismul – precizări conceptuale 1.1. Definiţii ale terorismului După cum bine se ştie, o definiţie este în esenţă o ecuaţie care redă exact sensurile unui cuvânt. În cazul conceptului de terorism, situaţia este puţin diferită din cauza naturii sale emoţionale, a conotaţiei negative a termenului şi discursului politic pe care îl presupune, deoarece „toate acestea contribuie la mărirea complexităţii surprinderii sale în totalitatea componentelor ce-l caracterizează“ [1]. Conform Dicţionarului explicativ al limbii române termenul derivă din cuvântul francez „terrorisme“ şi îl explică prin totalitatea actelor de violenţă comise de un grup sau de un regim reacţionar. Acţiunea teroriştilor se bazează pe teroare (lat. terror; terroris; fr. terreur), realitate definită prin groază, spaimă, frică provocată intenţionat prin ameninţări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare. Mai plastic şi mai simplu, Xavier Raufer stigmatizează fenomenul terorist drept „arma celui mai slab îndreptată împotriva celui puternic sau atacul viespei împotriva elefantului“ [2]. 1.2. Cauzele terorismului Profesorul american I. Simon, vorbind despre cauzele asasinatelor politice, arăta că „principala cauză a fost şi este încă lipsa de dorinţă şi de iniţiativă a claselor conducătoare de a rezolva problemele arzătoare cu care este confruntată societatea. Violenţa generează violenţă. Actul individual de violenţă este răspunsul la o situaţie politică şi socială“ [3]. Terenul de predilecţie al terorismului îl constituie aşadar societăţile bolnave, cangrenate de mizerie şi nedreptăţi sociale. Cercetarea cauzelor care dau naştere terorismului, sublinia E. David, nu reprezintă o încercare de legitimare a lui, dimpotrivă, ea este destinată să pună în lumină germenii care în cele mai multe situaţii îl generează. Sărăcia, injustiţia, segregaţia rasială alimentează continuu acest fenomen. Frank C. Carluci III, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui G. Bush, consideră că în mod esenţial terorismul poate fi considerat ca fiind o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Acesta se înscrie în categoria conflictelor de mică intensitate şi este descris ca o formă de război purtat la limita minimă a spectrului violenţei, război în care spre deosebire de cel clasic în care rolul cel mai important este purtat de puterea militar-convenţională, aici conotaţiile politice, economice şi sociale se află în prim plan. Scopul final urmărit de terorism este de natură politică, oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale indivizilor care recurg la acte de terorism. Prezenţa unor ţeluri politice este esenţială, acestea separând terorismul de alte acte criminale. Terorismul este relaţionat cu indivizi sau grupuri care urmăresc răsturnarea regimurilor politice, cu corectarea unor deficienţe sociale sau erodarea ordinii politice internaţionale. Pornind de la aceste considerente se poate identifica ceea ce se numeşte „terorism politic“. Un terorist politic este acea persoană care face uz în mod sistematic de ucidere, rănire, distrugere şi alte mijloace de intimidare coercitivă în vederea atingerii unor obiective politice. Motivat politic, terorismul presupune întotdeauna o instanţă sau autoritate politică. Terorismul consideră că existenţa injustiţiei economice şi sociale nu poate fi înlăturată prin nici o altă metodă decât prin violenţă. Un terorist – aşa cum sublinia un comentator al fenomenului – este cel care face politică omorând. De aceea, terorismul a fost adesea denumit tactica ultimei soluţii. Cea mai importantă caracteristică operaţională a terorismului este folosirea premeditată a ameninţării cu violenţa. Acolo unde acest element lipseşte, oricât de oribilă ar fi fapta, ea nu se încadrează în terorism. Analiştii terorismului contemporan înscriu, de asemenea, drept o caracteristică organizaţională de mare semnificaţie a terorismului, faptul că acesta se practică cel mai adesea în grup. Grupurile teroriste impun constrângeri puternice membrilor lor, dar pentru mulţi dintre aceştia apartenenţa la grup „poate deveni un element motivaţional mai important decât doctrina sau scopurile politice ale grupului“ [4]. 2. Eclectismul doctrinar al terorismului Acolo unde se întâlneşte discursul urii cu cel al violenţei, există, aşa cum spunea Ph. Braud, o depreciere a identităţii victimei. „Lovind prezentul, terorismul, propaganda răului, pretinde să asigure un viitor mai bun. Toate mijloacele sunt bune pentru a concretiza această utopie a unei lumi perfecte“ [5]. În Rusia nihiliştii definesc termenii acestei reîntoarceri la puritatea primordială: abolirea claselor, egalitatea sexelor, punerea în comun a pământurilor şi a tuturor bogăţiilor, suprimarea graniţelor. Actul terorist nu este, în această perspectivă – ca în gândirea lui Naciaev – decât „un şoc sortit să scoată poporul din apatia sa, creând un act irevocabil“ [6]. V. I. Lenin şi ulterior Ernesto Che Guevara au văzut în terorism un serios obstacol în calea luptei revoluţionare, deoarece el provoacă represiune şi este prin urmare, o ameninţare pentru desfăşurarea activităţii revoluţionare. Guevara s-a pronunţat ferm împotriva asasinatelor oarbe, nediscriminatorii, deoarece acestea vizează inocenţi şi vieţi utile revoluţiei. Terorismul, spunea el, este „o armă negativă deoarece produce rezultate diametral opuse cauzei revoluţionare“ [7]. Ca geneză, terorismul contemporan provine din Noua Stângă, desprinsă din stânga leninistă pe care a acuzat-o de pierderea spiritului revoluţionar. Ea s-a pronunţat de la început fără echivoc, pentru violenţă, susţinând că acţiunile violente sunt cele care duc la apariţia şi dezvoltarea premiselor revoluţiei. Prima manifestare în plan ideologic a terorismului contemporan este „Mai 1968“, care a constituit sursa unui număr de organizaţii de factură marxist-leninistă care s-au ridicat împotriva prezenţei americane în Europa, a americanismului, imperialismului occidental şi sistemului capitalist, militând pentru revoluţie şi socialism. O atracţie deosebită pentru terorism, în perioada contemporană, se observă în ţările lumii a treia, motivaţia pentru activitatea teroristă constând în ideea de a atrage atenţia asupra necesităţii de a ajutora aceste popoare, victime ale imperialismelor contemporane. Trebuie precizat, de asemenea, că terorismul clasic contemporan are caracterul unei mişcări de neadaptare socială, contestatară. Sub aspectul ideilor, este un amestec al conceptelor preluate de la Marx, Lenin, Mao şi de la anarhişti, iar din declaraţiile diferitelor organizaţii rezultă confuzia şi răstălmăcirea acestora, numitorul comun fiind proclamarea violenţei ca unică soluţie. Ceea ce caracteriza organizaţiile teroriste din întreaga lume în perioada postbelică era incapacitatea lor de a propune un program politic coerent, o perspectivă pentru viitor. Trebuie menţionat însă faptul că totuşi IDEOLOGIA nu joacă un rol foarte important. Chiar şi atunci când este prezentă ea poate fi asociată politicii de stânga, dar aceasta nu este decât o faţadă. A pretinde că masele populare sunt incapabile să se elibereze fără ajutorul unei mici minorităţi care va acţiona pentru ele sau care le va furniza cel puţin un detonator este o concepţie elitistă, mult îndepărtată de principiile stângii şi împărtăşită, de asemenea, de dreapta. De aici surprinzătoarea uşurinţă cu care unii terorişti au trecut de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga. Totuşi nu putem să nu remarcăm sincretismul ideologic al terorismului: un amestec de anarhism (Korpotkin, Proudhon, Malatesta, Godwin – ideea activismului revoluţionar, abolirea instituţiei guvernamentale, negarea legitimităţii oricărui tip de autoritate, susţinerea violenţei, a haosului, societatea ideală se poate construi prin recurs la violenţă, prin distrugerea fizică a societăţii existente), anarho-comunism (Korpotkin – spiritul de cooperare impune înlăturarea instituţiilor coercitive, susţine libertatea şi egalitatea şi se pronunţă împotriva guvernului), anarho-sindicalism (cei care decid sunt indivizii, înlăturarea coerciţiei şi preluarea deciziei la nivel macro de către muncitori va conduce la funcţionarea unei societăţi viabile), trotkism (ideea de revoluţie mondială), leninism (statul este un instrument de dominaţie, lupta de clasă ca mijloc politic, militarizarea luptei de clasă – duşmanul nu trebuie combătut, ci distrus fiziceşte, declararea unui război deschis imperialimului, ideii promovate de Brigăzile Roşii etc.), guevarism (lupta de gherilă, terorismul fiind considerat ca o cale de realizare a strategiei revoluţionare, experienţa revoluţiilor anticoloniale fiind aplicabilă şi unor state dezvoltate), nazism (terorism rasial, apartheid-ul), fundamentalism islamic (îndeosebi după colapsul socialismului african). Aceste fundamente se articulează cu pseudoideile despre justiţie şi dreptate, libertate socială, politică şi naţională, lupta împotriva conspiraţiei mondiale, a acelui centru de decizie mondial care dictează din umbra a tot ce se petrece în această lume, în viaţa economică, politică etc. Pentru ei nu există deosebire între dictaturile de tip latino-american sau fascist şi democraţiile de tip liberal, deci duşmanul este omniprezent. Scopul general al acţiunilor teroriste constă în dezorganizarea societăţii. Prin activitatea lui, „teroristul urmăreşte să împingă societatea spre revoluţie, dar nu aşteaptă apariţia stării revoluţionare, ci o provoacă încercând să convingă lumea să nu mai aibă încredere în orânduirea respectivă, în modul de viaţă existent“ [8]. 3. Tipologie, tehnici şi forme în manifestarea terorismului internaţional 3.1. Terorismul internaţional Terorismul a devenit în zilele noastre internaţional sau transnaţional prin faptul că au apărut organizaţii şi grupări teroriste care, prin metodele folosite şi întinderea acţiunilor pe care le întreprind, depăşesc frontierele unei ţări, includ naţionalităţi din diferite state. După cum sublinia autorul francez George Levasseur, „o sursă importantă a terorismului internaţional cu caracter politic rezidă mai ales în recrudescenţa mişcărilor iredentiste“ [9]. Mai mult, se constată o anumită tendinţă de coalizare şi chiar de unificare a grupărilor teroriste, în special a celor din Europa Occidentală. Internaţionalizarea terorismului este urmată de extinderea zonelor sale de acţiune, ca şi de schimbări calitative în metode de acţiune. Ca orice formă de terorism, cel internaţional recurge la acelaşi gen de acţiuni: asasinate, răpiri, lansări de bombe, atacuri armate, ameninţări, acte care pe plan general sunt calificate drept criminale. Din 1968 şi până în 1989 se poate estima că şi-au pierdut viaţa, în urma unor acte teroriste cu caracter internaţional, peste 4.000 de persoane şi au fost rănite peste 20.000. Tinzând să se internaţionalizeze, terorismul a devenit o gravă ameninţare la adresa păcii şi înţelegerii între popoare. El dezvoltă, prin acţiunile sale, neîncrederea şi chiar ostilitatea atunci când apare ca fiind susţinut, subvenţionat sau organizat în scopuri agresive, de diversiune, de destabilizare naţională şi internaţională. „Terorismul internaţional – concluziona o reuniune de specialişti – reprezintă utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea unei violenţe, ce creează o stare generalizată de teamă în scopuri politice, de către un individ sau un grup atunci când el acţionează în favoarea sau împotriva unei autorităţi guvernamentale, când asemenea acţiuni urmăresc să influenţeze atitudinea şi comportamentul unui grup social mai cuprinzător decât victimele imediate şi când prin naţionalitatea sau legăturile externe ale autorilor, localizarea lor, natura victimelor lor, instituţionale sau umane, sau mecanismul de înfăptuire, ramificaţiile lor depăşesc frontierele naţionale ale unui stat“ [10]. Internaţionalizarea terorismului pune în cauză nu numai ordinea internă a unui stat, dar însăşi relaţiile acestuia cu alte state. Refugierea autorilor actelor de terorism pe teritoriul altor state duce la complicaţii în relaţiile internaţionale. 3.2.Terorismul de stat Escaladarea continuă a fenomenului terorist în ţările occidentale a obligat guvernele să-şi concentreze mai mult atenţia asupra acestui fenomen complex în vederea stăvilirii şi chiar eradicării lui. Studiindu-i evoluţia, analizându-l sub multiplele sale aspecte, analiştii fenomenului au ajuns la concluzia că terorismul internaţional a intrat deja într-o nouă fază sau, cum se mai spune, a căpătat o nouă formă, cea a terorismului de stat, pe care unii analişti francezi îl denumesc „terorism internaţional de stat“, iar cei americani „terorism girat de către state“. Evident se operează astfel cu un concept nou, folosit tot mai frecvent în abordarea fenomenului terorist internaţional, prin care se desemnează folosirea violenţei, a terorii de către state, în raporturile conflictuale sau antagonice dintre ele, în scopul obţinerii unor avantaje de ordin politic, economic, social, militar sau de altă natură. Unii teoreticieni între care şi cei iugoslavi, asociază terorismul de stat cu politica de forţă a fostelor mari puteri coloniale, în timp ce analiştii occidentali susţin aproape contrariul: terorismul de stat „loveşte înainte de toate democraţiile“ susţine J. F. Revel (Franţa). Pentru toţi analiştii şi teoreticienii este însă clar că terorismul de stat, ca reflectare a opoziţiei dintre ideologii constituie cea mai periculoasă formă de terorism internaţional, de natură să afecteze grav stabilitatea şi pacea pe plan mondial. Din analiza evenimentelor legate de situaţia din Orientul Apropiat şi Mijlociu a rezultat că amplificarea terorismului în/şi legat de această regiune a lumii este direct marcată „de apariţia terorismului de stat ca o nouă armă, prin care state ca Iran, Libia, Israel şi chiar Siria urmăresc atingerea unor scopuri politice şi militare pe care nu le pot atinge pe alte căi“ [11]. 3.3. 11 septembrie 2001 – cauze şi consecinţe Ceva definitiv s-a întâmplat în dimineaţa aceea de 11 septembrie, pe cerul senin al Occidentului. Ceva definitiv şi, poate nu prea clar, dar perceput imediat de comunitatea mondială ca un fapt destinat să marcheze un fapt irevocabil, începutul unei schimbări epocale. Nu era nevoie de analize teoretice, politice sau morale. Pentru toată lumea era suficientă imaginea transmisă de reţelele de televiziune, cu cele două Boeing-uri străpungând Turnurile Gemene ca pe nişte construcţii din nisip, transformându-le în torţe înspăimântătoare de foc şi fum, pentru a-şi da seama în cel mai dureros mod că Apocalipsul, aşa cum a fost el imaginat de spiritul occidental de-a lungul secolelor, putea, în cele din urmă şi în mod tragic, să se dezlănţuie pe faţa pământului. Dar o dată cu această semnificaţie definitivă a tragediei şi cu groaza pierderii de mii şi mii de vieţi omeneşti, pulverizate în numai câteva clipe, întreaga omenire a înţeles, chiar dacă în mod inconştient, că sensul adânc al acelor imagini era cu totul altul: confruntarea finală, redde rationem – Judecata de Apoi, între două sisteme mondiale care mult timp s-au privit de la distanţă, s-au luptat între ele şi au profitat pe rând unul de altul, până au ajuns la această înfruntare directă. Nu este vorba doar de lumea occidental creştină pe de o parte şi de Islam pe de altă parte: cele două sisteme mondiale, care s-au înfruntat în impactul ucigător cu Turnurile Gemene sunt lumea bogăţiei, a unei culturi înfloritoare, a individualismului, a progresului şi a eficienţei pe de o parte şi lumea sărăciei, a marginalizării, a dependenţei de alte forţe, pe de altă parte. Operaţiunea Turnurile Gemene, plănuită probabil înainte cu câţiva ani, a afirmat realitatea războiului global şi a unor tehnici de nimicire prin intermediul cărora s-a ajuns la o putere de distrugere comparabilă cu aceea a bombelor lansate la Hiroshima şi Nagasaki. Evenimentele care au avut loc în Statele Unite pe 11 septembrie 2001 au făcut obiectul unei uriaşe desfăşurări mediatice. Din acest punct de vedere, al ecoului mediatic, autorii crimelor au obţinut cel mai mare succes din istoria terorismului. 11 septembrie 2001 ne confirmă faptul că permanenta căutare de noi ţinte este o caracteristică intrinsecă a terorismului, la fel ca şi căutarea de noi metode de atac. Acţiunile teroriste se întemeiază pe atentatele anterioare. Ele trag învăţăminte din acestea, le analizează reuşitele şi nereuşitele – nu sunt, deci, nişte apariţii sui generis. Este adevărat că atentatele din 11 septembrie sunt de o noutate esenţială în ceea ce priveşte numărul victimelor: peste 5.000 de morţi instantaneu şi probabil alţi zeci de mii prin efectele panicii (sinucideri, crize cardiace, supradoze accidentale de medicamente, asasinate contra persoanelor asimilate teroriştilor din punct de vedere etnic) sau recesiunea economic produsă. Dar, în rest, aceste acţiuni au făcut ceva nou din lucruri vechi: pilotarea avioanelor de către terorişti nu este o premieră, la mijlocul anilor ’80, un Boeing 747 deturnat în Orientul Apropiat a fost pilotat de către un terorist. Ca daune provocate, acţiunile „Al Qaida“ vizează în primul rând pierderi de vieţi omeneşti (şi în special americane), mai degrabă decât distrugeri materiale. Această practică se distinge de cele ale altor organizaţii politice care au recurs la atentate cu bombe (cele corsicane, de exemplu). Cu siguranţă, numărul de victime din 11 septembrie 2001 (peste 5.000 de morţi) arată caracterul său unic, comparativ cu alte atentate ucigaşe comise de diverse organizaţii. O ultimă caracteristică – acţiunile întreprinse de nebuloasa care gravitează în jurul grupării „Al Qaida“ nu sunt niciodată revendicate. Dimpotrivă, sunt folosite nume false cu scopul de a putea nega ulterior orice eventuală acuzaţie. 4. Bioterorismul – formă a terorismului secolului al XXI-lea Terorismul este vizibil mai ales prin consecinţele sale cele mai spectaculoase şi mai mediatizate, prin rezultatele sale manifeste. În cazul armelor biologice, inamicul este tăcut, ascuns, aproape imposibil de identificat. Poate fi chiar cel de lângă tine, care este un posibil purtător de virus, poate fi următorul plic pe care îl deschizi. Nu şti de unde a plecat lovitura, dacă cel care te atacă s-a oprit sau continuă, nu şti de cine să te aperi. Din nefericire, mintea omenească poate da dovadă de foarte multă ingeniozitate atunci când trebuie să găsească mijloace de infestare sau distrugere biologică în masă. Deşi se utilizau arme biologice încă din timpul celor două războaie mondiale, totuşi interesul legat de prepararea substanţelor care pot ucide sau îmbolnăvi rapid mii de oameni a crescut vertiginos în perioada Războiului Rece, când s-au perfecţionat tehnicile de obţinere şi răspândire a acestor „ucigaşi“ nevăzuţi. „Aparent, Convenţia internaţională privind armele biologice (Biological Weapons Convention), semnată în 1972, a pus capăt oficial acestor cercetări periculoase, însă, în realitate ele au continuat nestigherite“ [12]. Armele biologice mai sunt denumite şi bomba atomică a săracului, întrucât ele pot fi produse şi de ţări sau grupări care nu dispun de banii şi cunoştinţele necesare pentru fabricarea bombei atomice. De altfel, armele biologice reprezintă o serie de avantaje pentru cei care le utilizează, chiar şi un microb fiind suficient pentru declanşarea unei epidemii. Armele biologice prezintă şi dezavantaje pentru cei care le produc, concretizate prin dificultatea protejării persoanelor care lucrează în procesul de producţie, frecvenţa apariţiei unor defecte de fabricaţie şi a accidentelor, probleme legate de înmagazinarea substanţelor, precum şi lansarea lor la ţintă. Aproape 25 de tentative de utilizare a agenţilor biologici sau chimici mortali sunt citate în literatura de specialitate accesibilă tuturor, mergând de la simpla ameninţare până la tentative serioase. Cazurile cunoscute ca cele mai neliniştitoare au fost cu siguranţă următoarele: – în 1972, la Chicago, un extremist de dreapta a fost arestat pentru posesia a 35-40 de kg de culturi cu virus de tifoidă. El intenţiona să le deverseze în rezervoarele de apă ale oraşului „cu scopul de a crea o nou rasă de stăpâni“; – în 1976, nişte scrisori au fost trimise în mod misterios primarilor unor oraşe americane. Lipiciul plicurilor conţinea germeni mortali; – în 1983, poliţia americană aresta 2 fraţi aflaţi în posesia câtorva duzini de grame de agenţi biologici mortali; – în septembrie 1984, o sectă contamina salatele unui restaurant dintrun sat din Oregon „pentru a influenţa rezultatele unor alegeri locale“; 750 de persoane au fost atinse de salmoneloză; – rutina laboratoarelor poate face câteodată uşoară deturnarea culturilor microbiene în scopuri criminale. În septembrie 1984, o fiolă conţinând o cultură de tetanus a fost decongelată şi trimisă prin poştă în suburbiile New York-ului; – o echipă ştiinţifică americană demonstra în 1989 că o muscă de origine mediteraneană a cărei larvă se dezvoltă în fructele de livadă, fusese introdusă în mod voluntar în diferite locuri din California. Primarul din Los Angeles şi câteva ziare au primit o scrisoare prin care un grup revendica actul pentru a-şi exprima opoziţia faţă de practicile agricole californiene; – în ianuarie 1994, Frontul pentru eliberarea animalelor britanice transmitea prin poştă diferite plicuri conţinând rămăşiţele unei seringi infestate cu virusul HIV; – în februarie 1995, Douglas Baker a fost primul condamnat pe baza legii americane antiteroriste din 1989 asupra armelor biologice. Profesorul Danny Soham, de la Universitatea Bar Illan din Tel Aviv, afirma într-un interviu, că ne vom confrunta în viitor cu 2 posibilităţi îngrijorătoare. Una ar fi eventualitatea ca teroriştii să treacă de la utilizarea sporilor de antrax la agenţi patogeni ai unor boli cumplite, cum este ciuma sau Ebola. Cea de a doua posibilitate ar fi schimbarea modului în care acţionează teroriştii – nu vor mai trimite plicuri cu spori de antrax, ci vor contamina sistemele de aerisire ale unor clădiri sau vor pulveriza agenţi patogeni de la bordul unor avioane. Deocamdată nimeni nu poate anticipa în ce direcţie se vor orienta acţiunile teroriştilor. CONCLUZII În cadrul unei societăţi libere, democratice, cetăţenii nu simt nevoia de a se înarma individual pentru a-şi asigura protecţia. Apărarea vieţii şi proprietăţii acestora reprezintă, în mod normal, apanajul statului. Există însă cazuri în care unele guverne, confruntate cu atacuri teroriste de mare anvergură, nu mai sunt în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle pe linie de securitate faţă de proprii cetăţeni. În aceste condiţii, de insecuritate accentuată, oamenii se văd nevoiţi să-şi poarte singuri de grijă, înarmânduse, formând grupări para-militare capabile să le apere interesele economice, sociale, religioase, politice sau de altă natură. Terorismul a determinat mutaţii în strategia de securitate a statelor şi organizaţiilor de tip militar (NATO). Terorismul a determinat o schimbare a concepţiei privind poziţia şi rolul instituţiei militare faţă de acest fenomen cu grad mare de risc şi pericol social; considerat ca forma actuală de continuare politică a ducerii războiului cu alte mijloace, terorismul a impus regândirea structurilor şi înzestrărilor forţelor militare, înfiinţarea unor unităţi mobile, de tip comando, dotate cu armament sofisticat şi aparatură de comunicaţii de ultimă oră, capabile să desfăşoare independent acţiuni de anihilare a grupurilor teroriste în orice punct al globului. Terorismul a impus chiar o regândire a conţinutului interesului naţional şi a modalităţilor sale de promovare şi apărare; este de fapt o reactivare şi generalizare a realismului politic de tip american. Terorismul a devenit şi un pretext al marilor puteri de a-şi disputa zonele de influenţă geopolitică (vezi infiltrarea SUA în Balcani şi în inima Asiei), iar terorismul tradiţional tinde să se transforme într-un terorism de stat. Procesul de globalizare pe de o parte amplifică mobilitatea şi posibilităţile de manifestare a terorismului, pe de altă parte, acest fenomen creează o motivaţie nouă a solidarizării la scară mondială a statelor democratice în procesul de combatere a acestui flagel. Terorismul actual este, în opinia noastră, unul etnocratic, motivaţiile etnice prevalează celor religioase (vezi ETA, IRA, Hamas-ul); aduce în atenţia lumii un alt profil al teroristului: ignorantul fanatic a fost înlocuit cu individul care reuşeşte o sinteză între îndoctrinare, fanatism şi pregătirea ştiinţifică şi tehnica de vârf. Note bibliografice [1] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niţă, L. D., Terorism, antiterorism, contraterorism, Oradea, Editura Antet, 2002, p. 7. [2] Servier, Jean, Terorismul, Bucureşti, Editura Institutului European, 2002, p. 6. [3] Gross, Feliks, Political Assassinations, New York, Editura Trans Global, pp. 312-314. [4] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niţă, L. D., op. cit., p. 12. [5] Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului, Bucureşti, Editura Corint, 2002, p. 31. [6] Ibidem, p. 54. [7] Guevara, E. Che., La guerra de guerillas, 1964, p. 73. [8] Ibidem, p. 97. [9] Lavasseur, George, Les aspects repressifs du terrorisme international, Lyon, Editura Pedone, 1977, p. 61. [10] Concluziile simpozionului asupra terorismului în lumea contemporană – Glassboro State College, 26-28 aprilie 1978. În: International Terrorism in the Contemporary World, ed. By Marius S. Livingston, Greenwood Press, 1978. [11] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niţă, L. D, op. cit., pp. 111-112. [12] Ibidem, p. 11. http://www.armyacademy.ro/reviste/1_2005/a10.pdf

Indiferența Instituțiilor

Cuprul românesc este dus în China de patronul rețelei de proxenetism

Europa privită din viitor

Hrana vie

Duda a pus mâna pe Casa Regală

Nu poti multiplica bogatia divizand-o !

Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

Fii propriul tău nutriționist

Maya ramane o civilizatie misterioasa

Slăbești daca esti motivat

Serbet de ciocolata

Medicament retras - folosit în diabet

Brexit-ul - Spaima Europei

Virusul Misterios

Sistemele solare - apă caldă

Aparitia starii de insolventa

TRUMP ESTE PRESEDINTE

Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici

Ce se întîmplă cu Regele

Persoane interesate

Raportați un abuz