Trebuie să fie prima preocupare a ministrului agriculturii din țara voastră! A spus-o președintele italian al Slow Food International, Carlo Petrini.
”Trebuie să aveți mândria de a fi români! România are doar trei produse cu origine protejată.
Ce faceți, românilor, dormiți?! Voi, românii, sunteți de limbă latină.
La nivelul comunităților urbane numeroase simboluri au fost dărâmate .
Ne calcă în picioare.
Fac promisiuni false, ne mint. Apoi dau vina pe ceilalți. Conduc prost sau deloc. Ne țin înapoiați față de Occident. Politicienii!
Iar, de aproape 30 de ani românii nu mai reușesc să aibă o reacție adecvată și cu sens.
Probabil o națiune fără simboluri, o națiune fără tradiție vie e ca un om cu amnezie. Iar simbolurile și tradițiile sunt tot mai puține, tot mai puțin consistente.
Simbolurile dispar în România. Chiar și la nivel sportiv avem o mare problemă: unde-i Steaua, unde-i Rapidul, unde-i Naționala de fotbal, unde-i… ASA Tîrgu Mureș? Unde-i fotbalul de altădată? Apoi, unde-i gimnastica națională de altădată și alte ramuri sportive care altă dată au fost glorioase?
De asemenea, la nivelul comunităților urbane numeroase simboluri au fost dărâmate de buldozere și duse la fier vechi. Fabrici, uzine ce altădată erau simbolurile unor orașe astăzi sunt cenușă. De exemplu, Târnăveniul se identifica cu Combinatul chimic, era simbolul cel mai puternic al orașului. Țin minte că un unchi de-al meu era foarte stimat și cunoscut fiindcă fusese maistru în cadrul Combinatului, chiar și după vreo 20 de ani de pensie… Dar, ce e azi Târnăveniul, care e simbolul său și unde-i faima sa?
Chiar și tradițiile seculare se estompează până la anihilare. Doar unele se mai păstrează, mult diluate. Și colindele, care încă se mai practică, sunt adeseori doar un motiv pentru o beție…
Apoi, stațiunile, valoarea autentică, geografică a țării sunt în decădere. Peste tot mizerie, chiștocuri, hârtii, PET-uri… Păduri tăiate…
Oamenii se identifică cu simbolurile, cu tradițiile. Acestea le creează identitatea. Acestea le dau valoare și mândrie. Dacă vă amintiți, anii ‘90, anii tranziției spre democrație, ani tulburi, au fost cât de cât îndulciți de victoriile și talentul unui Hagi, unei Gabriela Szabo etc. Ei erau printre valorile și simbolurile țării, erau un motiv de mândrie.
Să nu ne mirăm că mulți români vorbesc de rău țara și neamul. Le vorbesc pentru că nu le iubesc, pentru că nu le cunosc, pentru că nu se identifică cu acestea. Iar identificarea pleacă tot de la simboluri și tradiții, deci de la identitate.
În 1848 ni s-a cerut să ne deșteptăm… Probabil eram cam în aceeași letargie ca și astăzi. În deceniile ce au urmat atunci am reușit să ne deșteptăm, măcar parțial. Deci imposibil nu e… Dar nici conducători ca altădată nu mai avem. Nici măcar voința, perseverența, curajul sau dorința de afirmare a lui Ceaușescu nu o mai au actualii lideri politici.
Titi DÃLÃLÃU
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Europa privită din viitor
Hrana vie
Planurile in derulare sunt o munca in progres, veche de sute de ani
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
O Nouă Republică
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici
Iar, de aproape 30 de ani românii nu mai reușesc să aibă o reacție adecvată și cu sens.
Probabil o națiune fără simboluri, o națiune fără tradiție vie e ca un om cu amnezie. Iar simbolurile și tradițiile sunt tot mai puține, tot mai puțin consistente.
Simbolurile dispar în România. Chiar și la nivel sportiv avem o mare problemă: unde-i Steaua, unde-i Rapidul, unde-i Naționala de fotbal, unde-i… ASA Tîrgu Mureș? Unde-i fotbalul de altădată? Apoi, unde-i gimnastica națională de altădată și alte ramuri sportive care altă dată au fost glorioase?
De asemenea, la nivelul comunităților urbane numeroase simboluri au fost dărâmate de buldozere și duse la fier vechi. Fabrici, uzine ce altădată erau simbolurile unor orașe astăzi sunt cenușă. De exemplu, Târnăveniul se identifica cu Combinatul chimic, era simbolul cel mai puternic al orașului. Țin minte că un unchi de-al meu era foarte stimat și cunoscut fiindcă fusese maistru în cadrul Combinatului, chiar și după vreo 20 de ani de pensie… Dar, ce e azi Târnăveniul, care e simbolul său și unde-i faima sa?
Chiar și tradițiile seculare se estompează până la anihilare. Doar unele se mai păstrează, mult diluate. Și colindele, care încă se mai practică, sunt adeseori doar un motiv pentru o beție…
Apoi, stațiunile, valoarea autentică, geografică a țării sunt în decădere. Peste tot mizerie, chiștocuri, hârtii, PET-uri… Păduri tăiate…
Oamenii se identifică cu simbolurile, cu tradițiile. Acestea le creează identitatea. Acestea le dau valoare și mândrie. Dacă vă amintiți, anii ‘90, anii tranziției spre democrație, ani tulburi, au fost cât de cât îndulciți de victoriile și talentul unui Hagi, unei Gabriela Szabo etc. Ei erau printre valorile și simbolurile țării, erau un motiv de mândrie.
Să nu ne mirăm că mulți români vorbesc de rău țara și neamul. Le vorbesc pentru că nu le iubesc, pentru că nu le cunosc, pentru că nu se identifică cu acestea. Iar identificarea pleacă tot de la simboluri și tradiții, deci de la identitate.
În 1848 ni s-a cerut să ne deșteptăm… Probabil eram cam în aceeași letargie ca și astăzi. În deceniile ce au urmat atunci am reușit să ne deșteptăm, măcar parțial. Deci imposibil nu e… Dar nici conducători ca altădată nu mai avem. Nici măcar voința, perseverența, curajul sau dorința de afirmare a lui Ceaușescu nu o mai au actualii lideri politici.
Titi DÃLÃLÃU
Ordonanța 60 – o lovitură pentru persoanele cu dizabilități
L. și V. trecuseră deja de 18 ani și au trebuit să părăsească sistemul de protecție socială care fusese „casa” lor de până atunci. Abandonate de părinți și familie și-au petrecut toți anii copilăriei (în anii ’90) în diferite„case de copii” unde fuseseră mutate când și cum se hotăra de sus. Au stat în locuri mai bune, dar și în locuri foarte rele. Au fost bătute de copiii mai mari, înfometate de lipsa de fonduri și de organizare din sistem. Au avut însă un loc în care să stea și un pat mizer în care să doarmă. Nimeni nu s-a interesat de ele, de soarta lor, de situația lor școlară. Din cauza lipsei părinților și a condițiilor de viață – impersonale și traumatizante – au dezvoltat diferite dizabilități și tulburări de comportament. Între ele două nu era mare diferență, micuțe de înălțime și slăbuțe, părând niște copii prematur maturizați, atât doar că L. era ascultătoare și îi plăcea să muncească.
Când au ajuns la fundația noastră, deja erau de ani buni ai nimănui. Tot ce s-a putut rezolva prin serviciul de asistență socială al primăriei a fost să poată locui la azilul de noapte, unde aveau voie să stea doar peste noapte, ziua și-o petreceau pe unde apucau. În schimbul acestui serviciu, trebuiau să presteze muncă în folosul comunității. Și așa au ajuns repartizate la noi, unde repede au intrat în programul de angajare asistată pentru tineri cu dizabilități al Fundației Transilvane Alpha, iar ulterior au fost și angajate în cadrul atelierelor protejate ale fundației – L. la bucătărie, V. la curățenie.
Să ajungă să fie angajate a fost o întregă aventură de învățare – să vină la ora fixă la muncă, să țină minte sarcinile pe care le aveau de făcut și ordinea lor, să-și asculte șefii, să învețe să fie colege cu colegii. Apoi, să învețe să-și gestioneze banii – întâi să-i cheltuie pe lucurile absolut necesare, apoi pe altele. Cu V. a fost cel mai greu datorită tulburărilor de comportament dobândite. Nu era obișnuită cu munca, învățase în anii copilăriei tot felul de tehnici de evitare de asumare a responsabilității, era certăreață și, uneori, agresivă. Ne-am ocupat cu mare atenție de ea. Am început prin a observa că dacă vorbim dintr-o parte cu ea părea să nu ne audă. Am dus-o la control ORL. V. avea peste 25 de ani și a fost primul control din viața ei. Într-adevăr, avea probleme auditive la una dintre urechi. Cel mai probabil un dop necurățat la timp în copilăria ei fără copilărie, care s-a infectat și, netratat la timp, a dus la o surzenie parțială. Învățasem lecția, așa că am dus-o după aceea la control oftalmologic. Și da, avea nevoie de ochelari. I s-au cumpărat ochelari. I s-a făcut orar cu pictograme să poată învăța sarcinile de lucru și ora la care trebuie să le facă. Am luat decizia ca tichetele de masă să le primească zilnic – dacă își îndeplinea sarcinile le primea, dacă nu, nu. Evaluarea muncii ei se făcea trimestrial, nu anual ca la ceilalți angajați. Personal implicat? Managerul programului, managerul de caz, șeful ierarhic superior, asistentul social și, ocazional, alți colegi. Scopul nostru?
Cele două fete să se poată descurca independent atunci când vor pleca de la fundație și alți tineri cu probleme le vor lua locul.
Și L. și V. au fost angajatele Fundației Transilvane Alpha ani de zile. Din păcate, lui V. i s-a părut tot mai greu să se descurce în viața de zi cu zi. Probleme cu locuința, gestionarea banilor, auto-gospodărirea, muncă tot mereu și, cu toate acestea, atâta insecuritate în fiecare zi. A făcut cerere de reintrare în sistemul de protecție socială și, pe baza dizabilității sale, a fost internată într-un centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică. Am văzut-o câțiva ani mai târziu – potolită, aproape apatică, îngrășată peste fire datorită medicamentației administrate. O viață în care nu se va mai întâmpla aproape nimic.
Cu L. a fost mai ușor. Firea ei disciplinată și energia cu care muncea au ajutat-o să treacă peste toate neajunsurile – adaptarea la locul de muncă, aceleași probleme cu găsirea unei locuințe, dificultatea gestionării responsabile a banilor, auto-gospodărirea. Cu toate acestea, a mers mai departe. De aproape 10 ani este angajata Fundației Transilvane Alpha și unul dintre cei mai „de gașcă” colegi. Toată lumea o cunoaște și o salută pe coridor zâmbind.
Prin programul de informare, consiliere a locului de muncă de la Fundația Transilvană Alpha s-au oferit servicii pentru angajarea și păstrarea locului de muncă adaptate nevoilor tinerilor cu diferite dizabilități, în special, dizabilitate intelectuală. Peste 400 de beneficiari au beneficiat de serviciile noastre în peste 10 ani de existență a programului. Am angajat oriunde s-a putut – în cadrul atelierelor protejate ale fundației sau la companii. Am angajat de câte ori a fost nevoie – dacă erau concediați sau își dădeau demisia beneficiarii noștri se întorceau la noi ca să găsească un alt loc de muncă. Agențiile pentru forță de muncă nu au servicii specializate pentru angajarea persoanelor cu dizabilități. De aceea, spre exemplu, rata de angajare în muncă pentru persoane cu dizabilități intelectuale este de sub 1% la nivel național. La Fundația Transilvană Alpha era în jurul a 50%, datorită serviciilor adiționale dezvoltate – evaluarea abilităților și realizarea profilului ocupațional, cursuri pentru dobândirea deprinderilor de viață independentă, căutare activă de locuri de muncă pentru tinerii cu dizabilități, angajare asistată și monitorizare pe tot parcursul perioadei cât persoana cu dizabilitate era angajată.
Pentru a putea angaja persoane cu dizabilitate intelectuală la firme ne foloseam de prevederile legale care stabileau că organizațiile (firme, instituții publice, ONG-uri) care au peste 50 de angajați trebuie să angajeze 4% persoane cu dizabilitate sau dacă nu, trebuie să aleagă între a cumpăra bunuri și servicii de la ateliere și unități protejate sau să plătească o taxă, numită fond de handicap, la bugetul de stat. De regulă, abordam companiile cu o propunere mixtă – să angajăm persoane cu dizabilitate acolo unde este posibil, respectiv de restul sumei de bani disponibilă din fondul de handicap să se cumpere bunuri, servicii de la atelierele nostre protejate și să ni se plătească serviciile de angajare asistată și monitorizarea a persoanelor angajate. Astfel, noi ne îndeplineam obiectivul principal – acela de a angaja persoane cu dizabilitate pe piața liberă a muncii, a ni se plăti serviciile sociale adiționale pentru menținerea locului lor de muncă, precum și menținerea în muncă a persoanelor cu dizabilități severe din cadrul atelierelor protejate. La instituțiile publice nu a fost posibil să angajăm tineri cu dizabilități intelectuale, în special datorită modului în care se organizează concursurile de angajare în sistemul public.
Cum suntem afectați de recenta Odonanță 60 emisă de Guvernul României în timpul vacanței parlamentare? Ați văzut mai sus câți angajați urmăreau activitatea V. în cadrul fundației ca să învețe să-și îndeplinească sarcinile. Pentru tinerii noștri cu dizabilitate, angajați în companii, costurile aferente muncii acestor angajați și specialiști erau plătite din fondul de handicap. Acum, conform modificărilor legii, compania va trebui să le plătească din banii proprii. Apoi, cumpărarea de produse și servicii din atelierele și unitățile noastre protejate nu se mai poate face din fondul de handicap. Iar, cu produsele și serviciile noastre realizate cu peste 30% angajați, persoane cu dizabilități, vom concura, de la 1 septembrie începând, în aceleași condiții de calitate și preț cu oricare companie cu același obiect de activitate din România.
În condițiile actuale, în cel mai bun caz ne vom reduce serviciul de angajare în muncă a tinerilor cu dizabilitate, în cel mai rău caz va trebui să închidem serviciile sociale atașate activității economice din atelierele și unitatea protejată din lipsă de fonduri pentru a le susține.
Când a emis Ordonanța 60, Guvernul României a susținut că intenționează să dinamizeze agajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități. Nu e adevărat. Această Ordonanță va distruge și ce a fost funcțional până acum și nu va pune nimic în loc, decât o mare sumă de bani plătită de companii și insituții publice la bugetul de stat și o coadă lungă, lungă de cetățeni, inclusiv persoane cu dizabilitate cu mâna întinsă să mai primească „ceva”.
Andreia Moraru, Președinte Dizabnet – Federația prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități - Manager proiect Fundaţia Transilvană Alpha
După manifestarea pentru Liceul Catolic. Eu zic să ne liniștim!
Fără a vă plictisi inutil, vă reamintesc câteva date esențiale despre Liceul Teologic Romano-Catolic. Acum nu e vorba de cine a fost primul, ce drepturi mai vor uni și alții, ce înseamnă democrația.
În opinia mea, avem de-a face cu jocuri politice. Dacă pentru înființarea școlii se cere un act de înființare, (un certificat de naștere), care lipsește și nimeni nu face nimic ca să-l recupereze. Dacă se pierde vremea prin folosirea unor sinonime în HCL-uri care oricât de frumos ar suna, nu schimbă cu nimic datele problemei…Aveți altă explicație?
Cineva are interesul ca o școală în care învață sute de elevi să ajungă precum steaua eminesciană: ”Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e!”
Înarmați-vă cu răbdare și haideți să recapitulăm un pic lecția de istorie.
Clădirile din Tîrgu Mureș, str. Mihai Viteazul nr. 15-17, au fost construite în perioada 1905-1908 din bani publici cu contribuția Bisericii Romano-Catolice. Peste zece ani Transilvania s-a unit cu România (1918), după alți 30 de ani (1948) a urmat naționalizarea, clădirile intrând în proprietatea statului român. După Revoluția din 1989 au început tratativele pentru retrocedarea clădirilor naționalizate. Biserica Romano-Catolică și-a revendicat și a redobândit dreptul asupra acestor clădiri. Astfel în 2005 din proprietatea orașului clădirile ajung în proprietatea Bisericii.
Cunoscutul liceu ”Unirea” fiind găzduit în aceste clădiri, pentru a păstra tradiția școlii, Primăria încheie un contract de închiriere cu Statusul Romano-Catolic, cel care administrează proprietatea Bisericii.
Toate-s bune și frumoase, dar contractele de închiriere nu prea se respectă, se întârzie cu plata chiriei, urmând rezilierea contractului. Și de aici începând se îmbârligă lucrurile.
Fiecare reluare a contractelor de închiriere aduce noi clauze. Una dintre acestea se referă la înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic și mansardarea corpului A.
În 15 martie 2015 se înființează Liceul Teologic Romano-Catolic, fără a avea ”certificat de naștere” legal, pare-se din cauza unei greșeli administrative. Cu toate acestea școala figurează în rețeaua școlară pe 2014-2015 prin HCL 33. Mansardarea colegioului însă rămâne blocată din cauza cercetărilor DNA. Potrivit procurorilor în 29 iulie 2014, printr-o HCL s-a alocat suma de 1.500.000 lei pentru renovarea clădirii Colegiului Național Unirea, cu condiția propunerii de înființare a Liceului Romano-Catolic.
Cunoașteți consecințele: fostul șef al ISJ și directorul liceului catolic arest la domiciliu respectiv punere sub control judiciar, elevi și părinți audiați de DNA, lung șir de procese.
O altă clauză a contractului din 2014 stipulează că în cazul în care nu se înființează ori în perioada derulării contractului de închiriere se desființează Liceul Teologic Romano-Catolic, contractul de închiriere devine automat nul. În traducere niciun chiriaș nu mai poate folosi clădirile Statusului Romano-Catolic.
Asta ar însemna – folosind un limbaj colocvial- ca peste 300 de elevi din clădirea mică și alți 900 din clădirea mare ar trebui să-și caute chirie!
Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an școlar ar fi cea mai mare aberație!
Atât timp cât se confruntă cu deficit de spațiu și Liceul Reformat ce funcționează în spații din trei locații, nu poate fi vorba de dislocarea elevilor. Pentru a face lumină în acest caz, l-am întrebat din nou pe inspectorul școlar general: unde se duc copiii la școală luni dimineața?
”Unde să se ducă? La școală, acolo unde au fost înscriși. Nu rămâne nimeni pe drumuri. (…)Cei care au terminat anul acesta clasa a VIII- a au dat examenul de Evaluare națională la Liceul Bolyai, cei care au terminat a XII-a au dat examenul de Bacalaureat la Liceul Bolyai, au primit diplome. Este vorba de 362 de elevi. Soarta lor e de competența Consiliului Local. Nu depinde de mine. Inspectoratul Școlar Județean a luat act de anularea deciziei 1385, Consiliul Local trebuie să se ocupe de reorganizarea rețelei școlare.”, a spus Ioan Macarie, a doua zi după protest.
De aceea spun: să ne liniștim!
Cei care au greșit voit sau nu, ar trebui să nu mai boicoteze măcar noua încercare de a pune ordine în documentele de legalizare a Liceului Romano-Catolic.
Suntem pe un teren minat. Greutățile traiului de pe o zi pe alta, lipsa perspectivei într-o viață mai bună, ridicarea la rang de cinste a inculturii, a mediocrității, bolile și neanjunsurile cu care se confruntă majoritatea populației indiferent de apartenență etnică sau religioasă, sunt un sol mănos pentru încolțirea seminței de ură. Să moară și capra vecinului, dacă de a noastră n-am avut grijă!
E nevoie de calm și mintea limpede a tuturor celor care nu și-au trimis încă la plimbare neuronul stingher. Să nu ne lăsăm manipulați. Să nu devenim jucăria politicienilor, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! Cunoaștem metoda lor: dezbină și domnește!
De dimineața până seara, din toamnă până-n mijlocul verii curtea răsună de zeci de voci cristaline, urmate de o liniște încărcată cu emoția orelor de algebră, a dictoanelor latine, a verbelor la perfectul simplu sau a complicatelor analize literare.
Vara se mai aud prin geamurile deschise ba un cântec patriotic în limba română, ba solfegii sau cântece în limba maghiară. Trecând pe coridoarele șlefuite de mii de pași de copii și de educatori, ascult zumzetul de după ușile înalte, prin care mai țâșnește câte un copil trimis după cretă sau să ude buretele de șters tabla. Câte un exilat pentru că nu are tema făcută, a râs sub bancă sau și-a uitat ecusonul, rigla sau echerul acasă, își ciulește urechile pe la ușă, ca să piardă cât mai puțin din oră, știind că va fi rechemat de îndată.
În sala profesorală așezați după bunul plac, stau niște oameni respectabili, educați și discută. Poate chiar despre următoarea excursie cu școala sau despre o vizită la muzeul din oraș. Români, maghiari și alte naționalități în bună înțelegere, conlucrând pentru depășirea mediocrității, pentru educație, pentru plusvaloare, pentru…
Ceasul deșteptător m-a readus la realitate.
Deși școala există și e cel mai mediatizat subiect din ultimii ani, nimic nu mai e la fel. Maleficul a reușit să-i dezbine. Care a fost primul, trece în față. Toți vor în față, nimeni nu cedează. Timpul nu mai are răbdare. Părinți și profesori se ceartă cu autoritățile. Responsabilii se spală pe mâini după ce aruncă pisica moartă în curtea altora. Se caută țap ispășitor. Se protestează. Promisiuni nerespectate. Războiul surzilor. Și copiii stau la ușă… așteptând să fie rechemați la școală. Oare cine va fi salvat de clopoțel, mă-ntreb. Și nu-mi vine să cred: ce vis frumos am avut!
Erika MÃRGINEAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu